Informații de ultim moment pentru românii cu rate la bancă. Cei care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate ceva mai mici la bănci. Cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea ușor de la 1 iulie. Aceasta va ajunge de la 5,90%, cât este în momentul de față, la 5,86%.
Informații de ultim moment pentru românii cu rate la bancă
În cazul unui credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, odată cu actualizarea IRCC, cu aproximativ 7 lei.
Schimbarea are loc după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.
Schimbările îi vor afecta și pe cei care nu au încă un credit, însă iau în calcul să acceseze unul.
Mai precis, apartamentele noi din marile orașe continuă să se scumpească. Astfel, acestea ating niveluri record la nivel național.
Specialiștii estimează o nouă valoare medie record pentru București, de 1723 euro/mp. Aceasta reprezintă un avans anual de peste 11%.
A fost atins un nou nivel maxim și pe segmentul apartamentelor vechi
De asemenea, a fost atins un nou nivel maxim și pe segmentul apartamentelor vechi, 1705 euro/mp.
Scumpiri sunt și în alte mari orașe precum Brașov sau Iași. Totodată, cei care nu au o rată și nici nu se gândesc să își cumpere un apartament, plătesc tot mai mult pentru chirie.
Cifrele oficiale arată o scumpire medie de 11% pentru chirii în ultimul an.
Un consultant financiar a oferit mai multe sfaturi utile pentru românii cu rate la bancă
Anterior, consultantul financiar Victor Apetrei a oferit mai multe informații pentru românii cu rate la bancă. El spune că este vorba despre „un truc perfect legal”, prin care poți scădea imediat dobânda.
El susține că a reușit să-i obțină unui client o oferă cu o dobândă care îi scădea rata lunară cu 650 de lei. Totodată, perioada de credit era aceeași, spune el. Astfel, clientul respectiv plătea mai puțini bani până la finalul creditului.
Consultantul spune că banca a intervenit în momentul în care clientul a solicitat transferul. Mai precis, i-a făcut o ofertă similară celei de la alta bancă, dorind să își păstreze clientul, susține consultantul.
Astfel, acesta nu a fost nevoit să suporte din nou costurile de dosar sau să treacă prin birocrația semnării multiplelor acte.
Potrivit consultantului, a obținut aceeași dobândă, la fel de avantajoasă, fără a fi nevoie să migreze între bănci.
„Atunci când clientul meu a mers să solicite transferul, s-a întâmplat ceva interesant! Banca la care era deja client i-a făcut o ofertă similară celei de la alta bancă, dorind să își păstreze clientul.
Astfel, acesta nu a fost nevoit să suporte din nou costurile de dosar sau să treacă prin birocrația semnării multiplelor acte. Practic, a obținut aceeași dobândă, la fel de avantajoasă, fără a fi nevoie să migreze între bănci, pur și simplu pentru că și-a exprimat dorința de a părăsi instituția actuală.
Și la finalul zilei, rata sa s-a redus cu 650 de lei. Deci, dacă ai un credit ipotecar și nu vrei să te complici cu transferuri de la o bancă la alta, dar dorești să îți reduci cheltuielile, iată ce poți face”, a a mai spus el.