Locatarii ar putea avea parte de noi schimbări care vizează timpul în care aceștia își pot plăti datoriile către asociație. Modificările sunt prevăzute într-un proiect legislativ prin care se urmărește modificarea substanțială a Legii asociaților de proprietari (Legea nr. 196/2018).
Ce schimbări prevede proiectul
Potrivit proiectului, cei cu datorii față de asociația de proprietari ar putea avea mai puțin timp la dispoziție pentru plata acestora fără a fi penalizați.
În prezent, termenul de plată este de 30 de zile însă acesta ar putea fi micșorat la 20 de zile. Dacă datornicii depășesc acest termen se aplică penalități.
Cuantumul penalităților nu pot fi depăși 0,2 procente/zi de întârziere.
Totuși, Legea asociațiilor poate permite ca un datornic să aibă o perioadă de 40 de zile pentru a-și plăti datoriile fără să fie penalizat.
Proeictul prevede și schimbarea termenului de plată al datoriilor. Locatarii vor avea la dispoziție 20 de zile pentru plata datoriilor, nu 30 de zile cât este în prezent.
Cadrul legal aplicabil asociațiilor de proprietari se dorește schimbat
- Eliminarea prevederilor care permit primăriilor să controleze activitatea asociațiilor de proprietari.
- Asociațiile vor putea avea mai multe conturi bancare, nu doar unul, așa cum se întâmplă în prezent.
- Este propusă eliminarea, din lege, a secțiunii ce vizează asociațiile de chiriași.
- Se mai urmărește și eliminarea preavizului de cinci zile după care proprietarii sunt obligați să permită accesul în locuință pentru constatarea sau remedierea unor probeme apărute la părțile comune ale blocului.
- Cenzori vor putea fi, după ce măsurile cuprinse de proiect se vor aplica, și cei cu studii medii de orice fel.
- Eliminarea obligației pe care o au în prezent administratorii de a obține un atestat de la primărie
- Eliminarea plafonului de 1.000 de lei pentru banii din casierie.