Aproximativ 900 de avocaţi din Baroul Bucureşti care oferă asistenţă judiciară în materie penală din oficiu au rămas neplătiţi pe luna august. Ministerul Justiţiei a întârziat plata către Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Ministerul Justiţiei întârzie cu plata onorariilor către avocaţii din oficiu, surse apropiate situaţiei afirmând că instituţia nu mai are bani pentru aceste plăţi. Cei aproximativ 900 de avocaţi înscrişi în Registrul de asistență judiciară al Baroului Bucureşti ar fi trebuit să încaseze onorariile aferente lunii august până la finalul lunii octombrie, ceea ce nu s-a întâmplat. „În mod obişnuit primim banii cu o lună-două întârziere de la întocmirea borderourilor de plată. Ar fi trebuit să îi primim. (…) În mod normal se plătea (către avocaţi n. red.) la începutul lunii pentru luna anterioară sau pentru două luni în urmă. (…) Noi am făcut deja o adresă către Tribunalul Bucureşti pentru a avea o încasare grabnică şi aşteptăm răspunsul lor. Aceasta, în condiţiile în care aceşti bani vin de la Ministerul Justiţiei şi trec prin Baroul Bucureşti”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti şi membru al Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR).