Dezastru total pentru Vladimir Putin! Cota de popularitate a președintelui rus continuă să cadă, ajungând la 32,8%, cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, după ce, în ultima săptămână a pierdut 0,6% din încrederea rușilor.
În genere, în decurs de o lună, încrederea ruşilor în preşedintele Vladimir Putin a scăzut cu 3,4%.
Cu toate acestea, Vladimir Putin rămâne omul politic în care ruşii au cea mai mare încredere. Pe locul doi se clasează ministrul apărării Serghei Şoigu, iar pe locul trei – şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.
În acelaşi timp, nivelul de aprobare a activităţii preşedintelui a scăzut cu 0,1% (la 62%). Guvernul şi premierul Dmitri Medvedev au pierdut mai mult de un procent în acest sondaj. Astfel, activitatea cabinetului de miniştri este susţinută de 37,7% dintre cei intervievaţi (o scădere de 1,8%), iar cea a premierului de 33,7% (o scădere de 1,3%).
Sondajul a fost realizat în perioada 14-20 februarie pe cale telefonică, canalul media citat nu menţionează eşantionul de ruşi intervievaţi în cadrul acestuia, conform jurnalul.ro.