România a fost reclamată la Comisia Europeană iar instituția europeană a fost solicitată să acționeze. Este vorba de unele amenzi prea mici aplicate într-un anumit domeniu.
Comisia Europeană a fost chemată să intervină pe un subiect sensibil. Mai exact, ClientEarth şi Greenpeace s-au plâns față de nivelul foarte scăzut al sancţiunilor aplicate în România de către autorităţi operatorilor centralelor termice pe cărbune care încalcă legislaţia europeană.
„Amenzile, care în unele cazuri sunt la acelaşi nivel cu cel aplicat restaurantelor care permit clienţilor să fumeze în interior, sunt parte a eşecului sistematic al României de a stabili şi aplica sancţiuni corespunzătoare. Industriile care încalcă legislaţia europeană în domeniul poluării trebuie să fie sancţionate financiar sau prin alte metode în cazul în care funcţionează ilegal. Conform Directivei privind emisiile industriale (IED), statele membre sunt obligate să adopte sancţiuni ‘eficiente’, ‘proporţionale’ şi ‘disuasive’ pentru a pedepsi acei operatori care nu se conformează legislaţiei”, se spune într-un comunicat de presă.
Cele două organizații au subliniat că “sancţiunile impuse operatorilor termocentralelor pe cărbune sunt mult prea mici pentru a împiedica funcţionarea ilegală a acestora”. Astfel, pentru operatorii termocentralelor pe cărbune, ale căror venituri anuale sunt, de regulă, între 86 şi 400 milioane euro, sancţiunea pentru funcţionarea fără autorizaţie este o amendă singulară de la 30.000 la 60.000 lei. Dacă amenda se achită în 15 zile, banii sunt la jumătate din minim, adică 15.000 lei.
Vezi și Vești uriașe pentru Halep. Meci decisiv pentru a redeveni lider mondial
În schimb, în Spania şi Grecia, operatorii termocentralelor se expun amenzilor de până la 2 milioane de euro pentru funcţionarea fără autorizaţie. ”Amenzile impuse termocentralelor pe cărbune care funcţionează fără autorizaţie integrată de mediu, precum şi celor ce nu se conformează limitelor de emisii industriale, fac parte dintr-un sistem sancţionatoriu complet ineficient şi lipsit de sens prin care, practic, operatorii sunt încurajaţi să continue să încalce legea. România este printre cei mai mari poluatori din UE şi, deşi în prezent deţine preşedinţia Consiliului UE, aproape jumătate din termocentralele pe cărbune – deţinute de companii de stat – au funcţionat ani la rând şi încă funcţionează fără a deţine o autorizaţie integrată de mediu. România are un potenţial enorm de a construi un sistem energetic sustenabil, dar, în loc să sprijine prin investiţii producţia de energie regenerabilă, continuă să permită încălcarea legislaţiei împotriva poluării fără sancţiuni efective”, a declarat avocata ClientEarth, Dominique Doyle. În prezent, trei din opt termocentrale pe cărbune funcţionează din 2013 fără autorizaţie integrată de mediu, însă au fost amendate doar o dată. „Sancţiunile ar putea fi mai eficiente şi ar putea descuraja funcţionarea ilegală dacă autorităţile le-ar aplica în mod repetat. Instanţele din România au fost, de asemenea, ezitante în a menţine sancţiunile aplicate operatorilor aflaţi în ilegalitate, contribuind la această problemă sistemică”, se arată în comunicat. Documentul arată că România se confruntă deja cu o procedură de infringement din partea Comisiei pentru lipsa autorizaţiilor integrate de mediu.