Dezastru social. Câți tineri vor să emigreze din România. Care sunt motivele

România este a doua țară din lume în ceea ce privește dimensiunea emigrației, după Siria, țară aflată în război civil de aproape 8 ani de zile. Sunt aproape 4 milioane de români care au părăsit țara după 1990, iar lucrurile par să nu se oprească aici.

Un sondaj realizat de în 9 țări din Europa relevă date îngrijorătoare pentru țara noastră.  47% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 35 de ani spun că și-ar dori să emigreze, a afirmat profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie a Universității din București, relatează portalul edupedu.ro.

Sociologul a citat rezultatele unui sondaj internațional făcut în răndul a 30.000de tineri din nouă țări ale Uniunii Europene: Germania, Suedia, Marea Britanie, Irlanda, Slovacia, Letonia, Italia, Spania și România.

”Una dintre marile probleme, unul dintre marcatorii foarte puternici de probleme pe care le are România se leagă nu de cei plecați în străinătate ci de exodul potențial al tinerilor din România, aproximativ jumătate. În primul rând că în structura motivației de plecare pentru tinerii din România, apar în primul rând salariile, plec pentru că vreau salarii mai bune, plec pentru locul de muncă, plec pentru perspective profesionale, care nu sunt exact bani, sunt salariul de medic plus condiții de medic așa cum trebuie. Și după aceea mă duc direct la nemulțumiri în legătură cu stadiul corupției din România. Și mă uit la care mai sunt țările cu tineret care e nemulțumit tot de fenomenul corupție – nu corupție în sine, corupția ca marcator pentru proasta funcționare a instituțiilor. Și-acum surpriza este să constați ca de fapt sunt două țări din cele nouă care au maximă îngrijorare la tineret în legătură cu funcționarea administrației măsurată prin corupție: Italia și România”, a explicat Dumitru Sandu.