Potrivit unui comunicat succint al Grupului de comunicare strategică, se precizează că au fost depistate două noi cazuri:
„Caz 74: Bărbat, 50 ani, medic, manager spital
Caz 75: Bărbat, 62 ani, pacient contact cu medicul gastroenterolog (caz 30)”, se menţionează în informarea pentru presă.
Peste 15.000 de oameni, în carantină şi izolare
„Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
În cursul zilei de ieri, 12 martie, au fost înregistrate 1.170 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.
Până la data de 12 martie 2020, au fost raportate 22.105 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit”, se menţionează în comunicat.