Războiul din Ucraina continuă după mai bine de trei luni de zile, iar trupele rusești nu au în plan să se oprească. O informare de ultimă oră a venit de la forțele de apărare ale Kievului.
Într-o informare transmisă pe rețelele de socializare, sursele citate anunță că peste 40 de localități din estul Ucrainei au fost atacate în ultima perioadă. Au fost vizate regiunile Donețk și Lugansk, iar potrivit autorităților ucrainene, 47 de obiective civile au fost distruse, printre care se afla și o școală.
În urma bombardamentelor efectuate, cinci persoane și-au pierdut viața iar alte 12 au fost rănite, arată sursa citată.
5 persoane au fost ucise în urma bombardamentelor
„Ocupanții au bombardat peste 40 de așezări din regiunile Donețk și Lugansk, distrugând sau provocând avarii la 47 de obiective civile, inclusiv 38 de case și o școală. În urma acestor bombardamente, 5 civili au murit și 12 au fost răniți”, se spune într-o informare a armatei ucrainene, postată pe Facebook.
Menționăm faptul că în ultima lună de război, trupele ruse au schimbat tactica și au decis să se concentreze supra preluării controlului total în Donbas. În zona respectivă, Moscova a trimis mii de militari și a efectuat atacuri din trei părți.
Planul rușilor este încercuirea forțelor ucrainene care rezistă în orașele Severodonețk și Lîsîceansk. Odată ce aceste două orașe vor cădea, drumul Rusiei va fi mai ușor. Mai exact, întreaga provincie Lugansk se va afla atunci sub control rusesc, un obiectiv-cheie pe care rușii și l-au fixat după eșecul asaltului asupra Kievului.
Severodonețk, la un pas de izolare
Menționăm faptul că la finalul săptămânii trecute, Ucraina a lansat acuzații dure la adresa rușilor în ceea ce privește modul de operare pe front. Guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, a acuzat Moscova că practică tactica pământului pârjolit în atacurile asupra Severodonețk.
Tot atunci, oficialul ucrainean a mai vorbit și despre pagubele făcute de Rusia. Potrivit acestuia, până la momentul actual rușii au reușit să distrugă toate podurile, excepție făcând un viaduct peste râul Doneț
El a mai adăugat că având în vedere modul în care situația de pe front evoluează, există posibilitatea ca orașul Severodonețk să ajungă să fie complet izolat.