Aurelian Bădulescu, consilier general PSD, vine cu vești proaste pentru bucureșteni. El a vorbit despre situația în care se află românii care locuiesc în mai multe blocuri din Capitală. Aceștia nu au apă caldă şi căldură.

„Aşa cum o să facem foamea de pe urma guvernului, aşa o să facem şi frigul de pe urma lui Nicuşor Dan”, a avertizat consilierul PSD.

Pesedistul a comentat și explicațiile oferite de primarul general al Capitalei, care a spus că așteaptă banii de la Guvern pentru a furniza agentul termic. Aurelian Bădulescu a dat de pământ cu Nicușor Dan și a susținut că această iarnă va fi fără precedent. În opinia sa, edilul Capitalei nu este deloc pregătit.

„Sunt două fenomene la care ne raportăm. Avariile, cu care ne-am învățat că sunt specialitatea acestui domn Nicuşor Dan, un tânăr de 51 de ani, ales primar. Şi a doua, lipsa de resursă pentru că la ultima rectificare bugetară pe care am avut-o ieri, unde dumnealui a epatat într-un mod jalnic, nu a reuşit să ne indice sursele pe care le are în vedere atunci când se gândește la ceea urmează să se întâmple în următoarea perioadă.

I-am solicitat să ne pună la dispoziție datoria pe care Termoenergetica o are faţă de terți, una foarte mare, care ne îngrijorează. Am solicitat o comisie în cadrul căreia să avem discuții punctuale pe această situaţie gravă, la nivelul municipiului Bucureşti”, a spus Bădulescu.

Bădulescu: Este o iarnă grea şi nu ştiu cum vom trece peste ea

În opinia sa, aşa cum vom face foamea de pe urma guvernului, aşa vom face frigul de pe urma lui Nicuşor Dan. El a susținut că va fi fără precedent iarna acestui an.

„Este un semnal de alarmă. Este o iarnă grea şi nu ştiu cum vom trece peste ea. Aşa cum vom face foamea de pe urma guvernului, aşa vom face frigul de pe urma lui Nicuşor Dan. Asta am votat şi asta avem.

I-am solicitat să predea mandatul de primar general, pentru ca, în scurta perioadă pe care o mai avem, să putem să gestionăm oraşul aşa cum trebuie. Are resurse, în schimb, el nu are capacitatea şi nu este pregătit pentru aşa ceva. Domnul Nicuşor Dan nu-şi va scrie niciodată demisia. Este preocupat de alte chestiuni pe care îl dor şi anume, să îşi spele faţa şi să îşi acopere minciunile cu care a venit pe scaunul de primar general”, a spus Aurelian Bădulescu la un post de televiziune.