Bercow a avertizat că dacă documentul nu va fi total diferit de primele două versiuni, ar putea bloca organizarea unui nou vot pe tema Acordului Brexit în Camera Comunelor. De asemenea, el a adus în discuție o regulă procedurală veche de 400 de ani care interzice voturile parlamentare repetate pe aceeași temp într-un interval scurt de timp.

„Guvernul nu are legitimitatea de a propune din nou în Camera Comunelor un proiect de lege care nu este substanţial diferit de cel de săptămâna trecută”, a declarat John Bercow.

„Această decizie nu trebuie considerată ca fiind ultimul meu cuvânt pe această temă. Are doar rolul de a indica ce test trebuie trecut de Guvern pentru a putea organiza un nou vot în această sesiune parlamentară”, a subliniat Bercow.

În aceste condiții, Brexitul ar putea fi amânat pe termen lung, potrivit Știripesurse.ro.