Tocmai din acest motiv, loviturile de imagine se concentrează mai mult pe ceea ce reprezintă USR și mai puțin pe personajul Dan Barna, care momentan nu are foarte multă priză la public. Astfel s-a aflat că un om de bază al partidului, Stelian Ion, de profesie avocat, este cel care l-a apărat pe edilul Radu Mazăre în mai multe procese, pe care le-a și câștigat de altfel.
Jurnalista EVZ, Feri Predescu a fost obligată să-i plătească daune morale, în valoare de 15.000 de euro, fostului primar al Constanței pentru că ar fi făcut afirmații denigratoare la adresa acestuia. În anul 2006, ea a fost dată în judecată de actualul pușcăriaș deoarece a spus la o televiziune că orașul Constanța este împărțit între „oamenii lui Mazăre și oamenii care sunt împotriva lui Mazare”. La acea vreme, justiția îi era foarte favorabilă lui Radu Mazăre, iar judecătorii care au dat o astfel de sentință merită anchetați și sancționați.
Mai ales, că după opt ani de chin, în care Feri Predescu a trebui să facă un credit ca să-i plătească banii lui Radu Mazăre, jurnalista și-a găsit dreptatea la CEDO. Statul român a fost obligat să-i plătească suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4.500 de euro ca prejudiciu moral.
Ei bine, Stelian Ion, care critică astăzi PSD a fost unul dintre cei care a acceptat bani de la Radu Mazăre pentru a distruge viața unui jurnalist din Constanța, cu o reputație excepțională. Din fericire nu a reușit, pentru că Feri Predescu nu a renunțat nici la presă și nici la speranța că i se va face dreptate.
Probabil în următoarea perioadă vor fi expuși, pas cu pas, toți scheleții din dulapul membrilor de bază ai USR, ceea ce va duce la o deteriorare a imaginii partidului, dacă echipa de comunicare strategică nu va ști să pareze atacurile și dacă Dan Barna nu se va distanța de oamenii care-l pot trage mult în jos.
Foto: Facebook Stelian Ion