Cifre șocante ies la iveală despre economia românească. Sunt probleme mari care ne arată că urmează o criză profundă. Chiar ministerul Finanțelor a făcut public totul. Deficitul bugetar a urcat în luna mai la 14,7 miliarde de lei, peste 1,4 % din PIB, cel mai mare din 2011 încoace.
Ministerul Finanțelor a publicat execuția bugetului general consolidat pe primele cinci luni ale anului. Deficitul bugetar a ajuns la 14,7 miliarde de lei, respectiv 1,4% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 123,8 miliarde lei, reprezentând 12,0% din PIB, comparativ cu 11,7% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 11,6% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent. Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+18,5%), TVA (+12,8%), nefiscale (+11,5%), accize (+5,6%). Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,8% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 24,8 miliarde lei. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 7,8%.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 7,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 6,1 miliarde lei, mai spun cei de la Ministerul Finanțelor.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 138,5 miliarde lei, cu 16,3% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent. Cheltuielile de personal sunt cu 24,6% mai mari față de cele realizate în primele cinci luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,8% față de primele cinci luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat. Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 13,7%.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15,0%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului
îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,6 miliarde lei, cu 2,2 miliarde mai mult decât față de aceeași perioadă a anului precedent.