La data de 2 iunie 1999, Consiliul de administratie al companiei de navigatie maritima Petromin a aprobat inchiderea operationala partiala a companiei. Inchiderea partiala presupunea, in viziunea administratorilor, vanzare de active, ceea ce determina si o disponibilizare colectiva a unor salariati.
500 de navigatori urma sa plece acasa (alaturi de 40 de angajati ai compartimentului administrativ) – dintr-un total de 2.500 de salariati. Numarul disponibilizatilor a crescut de la o luna la alta, la 11 iulie a.c. anuntandu-se 800 de persoane puse pe liber. Disponibilizatilor avea sa li se acorde salarii compensatorii.
Alte cinci nave
scoase la vanzare
In iunie, compania mai era in posesia a 35 de nave si avea de gand sa mai vanda din ele la licitatie. La mijlocul lunii iulie, reprezentantii FPS obtinusera deja mandatul adunarii generale a actionarilor in vederea vanzarii a cinci nave. Doua dintre cele cinci nave anuntate la vanzare apartineau societatii mixte Petroklav. Aceasta exploata sase nave ale Petromin, sub managementul firmei norvegiene Klaveness. Acest fapt marca inca o data, apasat, dorinta Petromin de a se desparti definitiv de norvegienii de la Klaveness, facuti, in mai multe randuri, raspunzatori pentru prostul mers al lucrurilor in ultima perioada.
Rezilierea contractului cu firma norvegiana se hotarase la 23 martie a.c. si se soldase cu pierderea a sapte nave si a circa 160 milioane dolari. Acestora li se adaugau si datorii in piata in valoare de peste 22,5 milioane dolari.
Nemultumirea majora a celor de la Petromin era generata de politica firmei norvegiene, care proceda la vanzarea unor nave pentru a acoperi costurile din exploatarea celorlalte.
Datorii de
11 milioane USD
Singura solutie care li s-a infatisat ca salvatoare managerilor de la Petromin a fost asocierea cu o firma romaneasca „no-name”: Corona Shipping International. Marcel Bardas, unul din sirul nesfarsit al directorilor generali unsi si maziliti o data la cateva luni de catre Fondul Proprietatii de Stat, inca se mai arata increzator. El declara ca „firma romaneasca Corona Shipping are toate aprobarile necesare pentru a prelua navele Petroklav in contract de bare-boat – insa dupa ce va gasi banii necesari pentru achitarea datoriilor de la Cristiana Bank”.
Strategia se baza pe vanzarea navelor Baia de Cris si Baneasa, initiativa considerata a fi mai mult decat binevenita, in contextul in care datoriile societatii mixte catre Cristiana Bank erau de 18 milioane dolari. In urma vanzarii navelor, datoriile aveau sa se reduca la 11 milioane dolari. Ele urma sa fie acoperite prin exploatarea celor patru nave Petroklav ramase, care erau socotite a fi cele mai bune.
Aurel Stoica, lider sindical de
la Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritima Comerciala (SLNFMC), sugereaza ca, totusi, „cea mai probabila disponibilizare se va face pentru 800 de persoane”. Dar materialele sunt trimise la Fondul Proprietatii de Stat. Primele disponibilizari se vor face la cerere, apoi pe grila contractului colectiv de munca. Platile compensatorii urmeaza sa se faca potrivit Ordonantei nr. 98/1999, adica nu la nivelul salariului mediu pe economie, ci la cel al salariului mediu din unitate. Deci, salariul mediu care se va lua in calcul este situat sub 1.460.000 de lei. Platile ar trebui, conform ordonantei, sa se faca in limita a 6-9 – cel mult 12 salarii. Sindicatul s-a consultat insa cu conducerea si s-a ajuns la intelegerea de a da intre 12 si 15 salarii, chiar 18 salarii, diferenta urmand s-o suporte Petromin, mai ales ca legea nu ingradeste acest lucru.
Divort italian
sau anglo-saxon?
Tot de la sindicat am aflat ca exista aprobarea de principiu pentru ca navele de la Petroklav sa fie preluate de Cosena. In raport cu situatia Petromin, in Fondul Proprietatii de Stat se intalnesc doua curente, care au viziuni diferite fata de schimbarea structurii de proprietate a navelor. Unul sustine „divortul amiabil” (asa-zis anglo-saxon), pornind de la rezilierea contractului cu Klaveness intr-o maniera cat mai amicala cu putinta. A doua varianta este cea a unui „divort italian”, care ar marca o despartire mai dura si ar solutiona mai usor problema navelor pe care Cosena ar trebui sa le preia. Pentru ca totusi preluarea sa se produca, Cosena trebuie sa prezinteun montaj financiar adecvat.
Desi sindicalistii agreeaza prima varianta, s-ar parea ca in FPS are sansa de castig aripa mai dura. Lucru explicabil, daca tinem cont ca, in urma cu cateva luni, managerul Bardas se pronuntase asupra contractului cu Klaveness, considerand ca norvegienii au gasit in partenerul roman o vaca de muls, declaratie care a fost facuta publica.
In spatele firmei Cosena stau doua nume ale shipping-ului constantean: Adolf Baclea si Gheorghe Verioti, despre care s-a vorbit mai ales in contexul unor datorii neachitate. Este vorba despre o firma a lui Gheorghe Verioti, despre care sindicatul ne-a furnizat informatii ca ar fi avut datorii serioase, aflandu-se in pragul lichidarii. Verioti ar fi avut, conform acelorasi surse, niste cargouri in contracte de bare-boat, luate de la Romline, care a reziliat contractele respective.
Discutii interminabile a starnit si inlaturarea din functie a managerului Florentin Pandele, care ocupa un loc si in structurile de conducere a actionariatului. Ca si demiterea (pentru rezultate slabe!) a lui Marcel Bardas, care, la doar cateva luni, a fost repus in functie, inlaturarea sa fiind considerata o greseala.
Data decisiva va fi, pentru Petromin, 1 octombrie a.c., limita pana la care se va desface contractul cu norvegienii, urmand sa il ia in primire Cosena.
Tablou cu vanzarile de nave (in ultimul an) care au apartinut Petromin:
iunie-iulie 1999: navele Baia de Cris si Baneasa –
suma: aproximativ 7 milioane USD
aprilie 1999: nava Targu-Neamt -295.000 USD
aprilie 1999: Targu-Lapus – 375.000 USD
noiembrie 1998: Barlad – 663.200 USD
noiembrie 1998: Maramures – 312.000 USD
noiembrie 1998: Targu Ocna – 225.700 USD
noiembrie 1998: Targu Bujor – 231.200 USD
noiembrie 1998: Targu-Trotus – 310.000 USD
noiembrie 1998: Bran – 24.200 USD
Stefan Onica
