Cel care a spus aceste vorbe nu este nici Roubini și nici alt economist de la care ne-am obișnuit să răspândească opinii pesimiste. Este vorba chiar de președintele consiliului de miniștri ai Finanțelor din zona euro, nimeni altul decât Jean-Claude Juncker.

Acesta a declarat într-un interviu pentru Bonner General-Anzeiger că datoria Germaniei este mai îngrijorătoare decât cea a Spaniei.

"Numai că nimeni nu vrea să știe asta", a spus luxemburghezul, care a adăugat că "Este mai confortabil să spui că oamenii din Sud sunt leneși. Nu este deloc așa".
Dacă aruncăm o privire pe cifrele Eurostat, Juncker pare să aibă dreptate într-o oarecare măsură: datoria Germaniei este de 83,2%, în timp ce Spania are o datorie publică de 61%.

Deutsche Welle: Nori întunecaţi la orizontul economiei germane

În prezent, Germania este, fără îndoială, locomotiva conjuncturii economice europene. În timp ce la nivelul zonei euro, în perioada iunie – septembrie, nu s-a înregistrat decât o creştere economică de 0,2 procente, în Germania economia înfruntă cu stoicism ciza. Mai mult, se află pe o traiectorie ascendentă. Persepctivele nu sunt, însă, la fel de pozitive, consideră unii experţi.

Experţii Centrului de Cercetări Economice Europene, ZEW, din Mannheim, privesc cu scepticism spre viitor. Aceştia estimează o evoluţie extrem de slabă a economiei germane, aşa cum nu s-a mai înregistrat din octombrie 2008. Cu toate acestea, Uwe Angenendt, economist-şef la Banca BHF, se aşteaptă doar la o recesiune destul de "blândă", în condiţiile în care piaţa muncii e stabilă, în care veniturile sunt bune, iar economia germană este influenţată puternic de situaţia de pe piaţa internă.
Eurogrupul se pregăteşte de plecarea lui Juncker

Eurogrupul, care îi reuneşte pe miniştrii de finanţe ai statelor din zona euro, se pregăteşte să numească un preşedinte permanent de la mijlocul anului 2012, când va expira mandatul actualului lider, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker.

În ultimele luni, s-a vehiculat ideea conform căreia comisarul european responsabil cu afaceri economice şi monetare Olli Rehn ar putea deveni noul preşedinte al Eurogrupului. Rehn primit recent noi atribuţii şi puteri din partea preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, iar numeroşi observatori spun că decizia anticipează noua funcţie pe care comisarul ar urma să o aibă în cadrul Eurogrupului.

A fi preşedintele Eurogrupului înseamnă a fi imparţial

Totuşi, există dubii în cadrul Comisiei Europene asupra consecinţelor unei astfel de numiri pentru Rehn şi pentru succesorii săi în postul de comisar european pentru finanţe. ‘A fi preşedintele Eurogrupului înseamnă a fi imparţial, iar aceasta ar putea diminua puterea Comisiei de a face propuneri. Încă analizăm dacă merită făcută o astfel de mutare’, a declarat un oficial UE pentru EurActiv.