Camera de Comerț și Industrie a României organizează dezbaterea Învățământul profesional dual – soluție pentru forța de muncă necesară economiei reale în data de 22 martie 2017 la Sala Mihai Eminescu, Centrul Expozițional Romexpo și invite toate persoanele în stabilirea strategiei legate de acest subiect.
Decidenți politici din Guvernul și Parlamentul României vor participa la această dezbatere, alături de reprezentanți ai Corpului Diplomatic acreditat în România, mediului asociativ, instituțiilor financiare, patronatelor și asociațiilor neguvernamentale, companiilor, consultanților și mass-media. Președintele CCIR, Mihai Daraban, va prezenta poziția Camerelor de Comerț și Industrie din România privind organizarea și promovarea învățământului profesional dual ca alternativă pentru criza forței de muncă calificate din România, pentru stimularea creșterii economice pe termen mediu și lung.
CCIR propune abordarea unor subiecte relevante privind învățământul profesional dual în urma unor discuții ample cu mediul de afaceri, precum:
- implicarea mediului asociativ şi de afaceri în definirea unei legi a educaţiei armonizată realităților și nevoilor pieței muncii
- aprofundarea parteneriatului public-privat, pentru asigurarea cadrului necesar dezvoltării resursei umane
- bune practici ale Camerelor de Comerţ și Industrie privind implementarea programelor de formare profesională, prin cooperarea cu autoritățile publice pentru revitalizarea şcolilor profesionale
- propunerile mediului de afaceri vizând profilele ocupaţionale, conţinutul şi programul formării, adaptate nevoilor angajatorilor
Structura forței de muncă din țara noastră este într-o continuă schimbare, fiind necesară armonizarea resurselor umane cu cererea de muncă din partea mediului privat, în concordanță cu profilul economic al României. O colaborare mai apropiată între oamenii de afaceri, decidenți politici și reprezentanții structurilor de învățământ va putea genera pregatirea forței de muncă în domenii de interes pentru piața muncii.