Dragoş Pîslaru, general manager GEA Strategy & Consulting SA, face o demonstraţie de eficientizare a aparatului guvernamental, centrată pe mai buna coordonare a politicilor publice, şi spune că ar fi timpul ca inginerii să nu mai conducă Ministerul de Finanţe. „Soluţia ar fi orice guvern care ar asculta ce spun experţii. Este nerealist să credem că un guvern de umplutură, temporar, cu un mandat de câteva luni, ar putea să scoată economia din impas. Discutăm de un guv
Dragoş Pîslaru, general manager GEA Strategy & Consulting SA, face o demonstraţie de eficientizare a aparatului guvernamental, centrată pe mai buna coordonare a politicilor publice, şi spune că ar fi timpul ca inginerii să nu mai conducă Ministerul de Finanţe.
„Soluţia ar fi orice guvern care ar asculta ce spun experţii. Este nerealist să credem că un guvern de umplutură, temporar, cu un mandat de câteva luni, ar putea să scoată economia din impas. Discutăm de un guvern de supravieţuire, care ar avea drept scop evitarea unui colaps economic şi social. Tot ce ar putea face acest Guvern, presupunând că ar acţiona eficient şi ar avea nu susţinere, ci măcar lipsă de interferenţă politică, este de a pregati câteva propuneri realiste de măsuri anticriză. Este incredibil că după atâta amar de vreme tot nu avem vreo idee despre cum să ieşim din această situaţie dificilă. Am senzaţia că politica de până acum a fost ceva de genul hibernării, unde intri şi dormi până vine primăvara…”, e de părere Pîslaru.
Ideea lui Pîslaru: un minister gigant al economiei
„Ce ne lipseşte este concentrarea şi coordonarea politicilor. Pentru aceasta, aş uni Ministerele Economiei, IMM, Societăţii Informaţionale şi Turism într-un singur minister cu funcţii economice. Aş uni Ministerul Dezvoltării Regionale cu Ministerul Administraţiei şi Internelor. Aş transforma ministerele Culturii şi Tineretului în agenţii guvernamentale în subordinea primului ministru. Şi aş recrea o agentie de promovare a investiţiilor şi exporturilor, dar pe care m-aş asigura că o pot gestiona în mod eficient pe model Enterprise Ireland sau CzechInvest”, explică Pîslaru.
„La Ministerul de Finanţe nu aş mai pune niciodată ingineri, ci persoane care ştiu finanţe publice şi au o reputaţie bună la nivel internaţional. Iar la ministerul gigant al economiei pe care îl propun, ar trebui să fie o persoană cu experienţă mixtă – sector public şi mediu antreprenorial. O persoana cu leadership şi care să aibă modestia de a se aşeza la masă cu toţi actorii si a media faliile majore şi neîncrederea specifice societăţii româneşti”, spune şeful GEA, care adaugă faptul că premier „ne trebuie cineva care să se poată ridica peste rivalităţile patetice ale politicii autohtone şi să nu se preteze la sportul naţional de aruncat cu noroi”.