Raportul dintre chirie şi preţul unui apartament vechi din Bucureşti a crescut în ultimul an cu 5%, iar faţă de valoarea maximă din martie 2008, a scăzut cu 12%. Astăzi, în preţul mediu al unui apartament vechi cu două camere din Capitală intră 185 de chirii, a căror medie, pentru acelaşi tip de imobil este de 370 de euro/lună.

În condiţiile actuale, un apartament vechi cu două camere poate fi plătit cu chiria pe 15 ani şi jumătate. Perioada s-a mărit faţă de ianuarie anul trecut, când acelaşi tip de locuinţă putea fi achiziţionat în 14 ani şi jumătate de plată a chiriei. În perioada de vârf a preţurilor, un apartament vechi cu două camere putea fi achiziţionat cu 209 chirii, respectiv în 17 ani şi jumătate de plată lunară.

În această situaţie, care este varianta optimă: plata unei chirii sau achiziţia unei locuinţe?

„Dacă judecăm strict din punct de vedere al plasamentului financiar, în prezent e mai bine să stai cu chirie, deoarece randamentul obţinut în cazul închirierii unui apartament vechi cu două camere este de circa 4,86%, jumătate faţă de dobânda pe care o poţi încasa în cazul unui depozit bancar. Altfel spus, când piaţa financiară îţi oferă randamente e preferabil să fii chiriaş. Această variantă este una de maximizare a câştigului pe o anumită durată de timp şi nu ţine cont de nevoia de locuire“, a declarat pentru capital.ro Dan Ioan Popp, preşedintele dezvoltatorului Impact.

Factori care influenţează decizia

Totuşi, alegerea statutului de chiriaş sau proprietar este influenţată de cele mai multe ori de o serie de factori personali care ţin de necesitatea momentului sau de posibilităţile financiare. Totodată, numărul  mic de locuinţe scoase la închiriere (93% din fondul locativ din România este proprietate personală), reduce  drastic optiunile.

0-46605-grafic.jpg„Preţul unei locuinţe este un multiplu de chirii, deci există o legătură strânsă între preţurile de tranzacţionare şi chirie. Decizia de a sta cu chirie sau a avea o locuinţă în proprietate este influenţată de mai mulţi factori. Tinerilor le este recomandată chiria până se stabilizează, deoarece evoluţia în carieră se face traversând mai multe locuri de muncă. După ce s-a stabilit şi are o familie, acesta se gândeşte şi la o proprietate. Depinde de particularitatea nevoii persoanei“, a menţionat Ioan Bejan, consultant al Institute for Real Estate, Construction and Housing Viena.

Potrivit acestuia, principala problemă stă în lipsa unei reglementări a pieţei chiriilor, care duce la abuzuri asupra chiriaşilor fără consecinţe asupra proprietarilor. Totodată evaziunea fiscală din acest domeniu este imensă. Conform ultimelor statistici, doar 4% din fondul locativ al ţării este închiriat, însă, în fiecare oraş mare, cel puţin 20% din locuinţe sunt date cu chirie, spune Bejan.

Chirii mai ieftine cu 30%, preţuri mai mici cu 25%

În ultimul an tendinţa de scădere a fost mai accentuată la chirii, decât la preţurile de vânzare ale imobilelor. Dacă preţul mediu al unui apartament vechi cu două camere din Bucureşti a scăzut cu 25% din ianuarie 2009 şi până acum, în cazul chiriilor pentru acelaşi tip de locuinţă, scăderea este de circa 30%.

Potrivit indicelui imobiliare.ro chiria medie pentru un apartament cu două camere în cartierul Militari a scăzut de la 474 de euro, cât era în ianuarie 2009, la 356 de euro, în Titan aceasta s-a ieftinit de la 491 euro la 348 euro, în Berceni de la 430 euro la 339 euro, iar în Tineretului de la 594 euro la 450 euro.

Conform aceluiaşi indicator, preţul mediu de vânzare al unui apartament vechi cu două camere din cartierul Militari a scăzut de la 1.506 euro/mp, cât era în ianuarie 2009, până la 1.101 euro/mp, în cartierul Titan locuinţele de acest tip s-au ieftinit de la 1.617 euro/mp la 1.179 euro/mp, în Berceni de la 1.416 euro/mp la 1.067 euro/mp, iar în Tineretului de la 1.945 euro/mp, până la 1.629 euro/mp.
0-46573-tabel.jpg