Iniţiativa guvernului de a taxa produsele tip fast-food şi răcoritoarele este o dovadă de grijă pentru sănătatea publică sau doar e doar încă o formă de la face rost uşor de bani, pe cârca celor mulţi şi fără putere de negociere mare în faţa executivului?

La doar o săptămână după ce reprezentanţii noului Guvern au promis că nu vor majora principalele taxe – fiind suficient de grijulii pentru a preciza că se referă doar la cota unică şi TVA – ministrul sănătăţii a anunţat că vrea să introducă un impozit de tipul celui pe viciu, aplicat ţigărilor şi alcoolului, de data asta pentru alimentele pe care statul le apreciază ca fiind „nesănătoase”.

Explicaţia oficială

„În România, nutriţia sănătoasă şi combaterea obezităţii sunt priorităţi de sănătate publică şi, de aceea, este necesară alinierea la politicile europene în domeniul nutriţiei şi activităţii fizice în vederea prevenirii îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari”, este motivaţia oficială a demersului, potrivit proiectului de lege publicat de Ministerul Sănătăţii.

Efecte reale perverse

Adam Smith Institute, un think-tank britanic, avertizează guvernele care au preocupări de a taxa produsele fast-food că efectele ar putea fi cele inverse. „Este uşor pentru politicieni să atace un produs despre care toată lumea ştie că este nesănătos. Guvernele ştiu că demersurile de modificare a obiceiurilor de consum prin taxarea produselor inferioare nu aduc rezultatele scontate, însă sunt cele mai facile mijloace de cârpire a bugetelor”.

Economiştii de la Adam Smith Instutitute apreciază că produsele de tip fast-food intră în categoria celor inferioare, care generează reacţii atipice la moficările de preţ.

Legile economice spun că, dacă un produs se scumpeşte, cererea pentru acesta va scădea. În cazul bunurilor inferioare, efectul este cel advers. Explicaţia este că, pe măsură ce persoanele cu venituri mici înregistează creşteri ale câştigurilor, vor înlocui produsele ieftine (fast-food) cu produse mai scumpe şi mai sănătoase. Substituţia nu funcţionează însă şi în sens invers. De ce? Bugetul unei persoane este împărţit între produse sănătoase şi produse inferioare. Dacă cele din urmă se scumpesc, persoana în cauză va fi nevoită să reducă ponderea produselor sănătoase (mai scumpe) pentru a menţine consumul de produse inferioare.

Să luam exemplul unui salariat care mănâncă două merdenele în timpul mesei de prânz, de la serviciu. Ce efect credeţi că va avea introducerea taxei asupra acestuia? Va avea cu ce să înlocuiască merdenelele?

Cazul Franţei: de la introducerea taxei, la reducerea TVA

Iniţiative asemănătoare celei din România – taxarea produselor fast-food şi a răcoritoarelor – au avut şi alte ţări. În Franţa, au existat discuţii pe această temă încă din vara lui 2008. Au urmat proteste ale micilor deţinători de restaurante tip fast-food şi, până la urmă, s-a ajuns la o altă soluţie – în linie cu ce zic şi economiştii de la Adam Smith Institute.

Soluţia nu este scumpirea forţată a produselor fast-food, ci ieftinirea celor sănătoase. În Franţa, s-a optat pentru reducerea TVA la restaurante, de la 19,6% al 5,5%. Franţa aplică deja o cotă redusă a taxei la alimente – de 5,5% -, însă restaurantele nu beneficiau de această prevedere. De la 1 iulie 2009, statul a redus cota şi în cazul restaurantelor, pentru a descuraja consumul de fast-food.

Şi Taiwanul vrea să introducă o taxă pe fast-food, însă cel mai devreme din 2011. Iar primăria oraşului Detroit a vrut, în 2005, să introducă o astfel de taxă, de 2% din vânzările restaurantelor fast-food, pentru a acopri deficitul la bugetul local.

DEZBATERE: Tu ce părere ai despre introducerea taxei pe produse fast-food şi ce efecte crezi că va avea aplicarea acesteia în România?