Mai multe state, printre care Franţa, Italia şi Spania, ‘doresc să se renunţe la clauza care prevede o participare automată a sectorului privat’ în viitorul Mecanism European de Stabilitate (MES), în cazul restructurării datoriilor statelor fragile din zona euro, precizează aceste surse, care confirmă informaţiile apărute în unele ziare germane. În schimb, alte state, precum Germania, Finlanda sau Olanda, doresc ca această clauză să fie păstrată.
Citişi şi: New York Times: Băncile îşi pregătesc planurile de urgenţă în eventualitatea prăbuşirii euro
Ziarul german Suddeutsche Zeitung menţionează în ediţia sa de sâmbătă că Franţa şi Italia pledează în favoarea renunţării la această clauză, pentru că în cazul Greciei acceptarea unei pierderi de 100 de miliarde de euro de către creditorii privaţi în urma reducerii cu 50% a datoriei acestei ţări a agravat tensiunile de pe pieţele financiare.
Mecanismul European de Stabilitate (MES) este prevăzut să fie instituit în anul 2014 şi va succeda Fondului European pentru Stabilitate Financiară (FESF) care ar trebui să fie creat în anul 2013, dar care ar putea fi activat încă de anul viitor pentru susţinerea financiară a statelor aflate în dificultate.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, este în continuare adeptul creării cât mai rapide a MES, considerând că acesta va fi mai credibil în ochii pieţelor decât FESF, relatează cotidianul german Die Welt în ediţia sa de sâmbătă. MES va avea un capital financiar, în timp ce FESF va cuprinde numai capacităţile de împrumut, adică sumele pe care statele din zona euro se angajează să le pună la dispoziţie dacă un stat intră în incapacitate de plată.
Sursa: Agerpres