Cu trei mari companii feroviare (CFR Marfă, CFR Călători şi CFR Infrastructură) aflate în pierdere, Ministerul Transporturilor vrea să înfiinţeze din septembrie o nouă companie, similară CFR Călători, care va avea trenuri compuse numai din vagoane de dormit şi vagoane restaurant. Acestea vor face legătura între marile oraşe din ţară şi vor circula cu numai câteva opriri pe rute de sute de kilometri. Cât de oportună este ideea şi cum văd această iniţiativă potenţialii concurenţi ai noului CFR Călători?
„Noua companie nu va intra în concurenţă cu CFR Călători” – Constantin Axinia, Ministerul Transporturilor
Noua companie imaginată de Ministerul Trasporturilor (MT) va moşteni patrimoniul actualei Societăţi Feroviare de Turism, dar şi o serie de garnituri de la CFR Călători, susţine Constantin Axinia, subsecretar de stat. Cu toate acestea, spune Axinia, nu va intra în concurenţă cu CFR Călători, întrucât transportul persoanelor se va face numai în vagoane de dormit. „Aici nu este vorba de o investiţie în bani, compania urmând să primească vagoane de la CFR Călători”, a subliniat Axinia.
„În prezent nu există transport feroviar exclusiv în vagoane de dormit, aşa cum va face noua societate”, a explicat Axinia pentru capital.ro, adăugând că trenurile vor face legătura între principalele oraşe. Pe o destinaţie ca Timişoara – Bucureşti, trenul va opri de numai trei ori până la destinaţie!
Subsecretarul de stat a adăugat că noua companie va fi „o societate la fel ca şi Societatea Naţională CFR Călători, la care statul român va fi unicul acţionar, iar activitatea va începe imediat după înfiinţare, în luna septembrie”.
„Adunăm companiile mici în interiorul uneia mari, pentru a tăia din costuri” – Radu Berceanu, ministrul Transporturilor
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat pentru capital.ro că înfiinţarea acestei companii face parte dintr-un „pachet mai amplu”, discutat în Guvern. „Noi avem deja o companie feroviară de turism şi alte câteva mai mici, pe lângă cele trei mari companii feroviare. Vrem să aducem aceste companii mici în interiorul uneia mari, astfel încât să reuşim reducerea costurilor”, a spus Radu Berceanu.
„O filială a noastră va fi cuprinsă probabil în noua companie” – Alexandru Dumitrescu, CFR Călători
Directorul general adjunct al CFR Călători, Alexandru Dumitrescu, a declarat pentru capital.ro că Societatea Naţională CFR Călători nu efectuează servicii de transport feroviar folosind propriile vagoane de dormit şi vagoane restaurant, ci apelează la o filială cu persoană juridică distinctă pentru a pune la dispoziţie aceste garnituri.
Dumitrescu a explicat că vagoanele în cauză sunt deţinute de o filială CFR Călători şi, chiar dacă cele două au acelaşi capital, îşi desfăşoară activitatea în mod distinct.
„Ministerul Transporturilor are o viziune de formare a unui operator nou, independent de CFR Călători, care va comasa serviciile conexe în transportul de călători, iar această filială despre care am vorbit va fi cuprinsă probabil în noua companie, dar nouă (CFR Călători – n.r.) nu ne ia nimic”, a precizat directorul general adjunct.
Dumitrescu a adăugat că din moment ce compania pe care o reprezintă nu efectuează serviciile vizate de noua societate, nu poate fi vorba de concurenţă, ci, din contră, de completarea serviciilor.
„Probabil o să solicităm în continuare punerea la dispoziţie a unor vagoane de dormit şi vagoane restaurant”, a conchis directorul general adjunc al CFR Călători.
„Sper că este vorba despre o glumă sau o neînţelegere” – Dragoş Anastasiu, Eurolines
În schimb, proprietarul companiei de transport rutier de persoane Eurolines, Dragoş Anastasiu, este de părere că banii publici vor fi „aruncaţi pe ferastră”, pentru că există deja de 20 de ani o societate feroviară de transport călători, care este plină de datorii, necompetitivă şi, în realitate, falimentară.
Mai mult, Anastasiu e declarat pentru capital.ro că singurul element nou al acestei companii va fi transportul în vagoane de dormit, dar acest lucru nu este suficient pentru a justifica înfiinţarea unei noi companii de stat.
„Dacă vor vagoane de dormit, nu înţeleg de ce trebuie înfiinţată o altă societate. E ca şi cum Eurolines ar înfiinţa o altă companie pentru că îşi cumpără autocare etajate, pe care nu le-a avut până acum”, a explicat Atanasiu.
Totuşi, în calitate de reprezentant al transportatorilor rutieri, Anastasiu a declarat că iniţiativa Ministerului Transporturilor îi aduce bucurie, pentru că „păstrarea unui monopol absurd pe calea ferată nu face decât ca potenţialii clienţi să migreze spre alte moduri de transport”, cum ar fi cel cu autocarul.
Proprietarul Eurolines a declarat că dacă noua companie se va ocupa şi cu activităţi turistice, acest lucru este „tot ce lipsea în România, ca Ministerul Transporturilor să se apuce de turism, făcând astfel concurenţă pe bani publici agenţiilor private din ţară”. „Ministerul Transporturilor trebuie să privatizeze şi nicidecum să mai înfiinţeze încă un monstru, bu,n ca şi celelalte structuri, la risipirea banilor publici”, a concluzionat Anastasiu.
„Numai introducerea trenurilor de mare viteză va afecta companiile de transport aerian” – Florentina Ivan, Blue Air
Reprezentanţii companiei de transport aerian low-cost Blue Air sunt de părere că înfiinţarea unei noi companii de transport va creşte concurenţa, aceasta aducând beneficii atît pentru CFR Călători, cât şi pentru transportatorii rutieri.
„Până la urmă, cel ce va avea de câştigat va fi călătorul, care va beneficia de costuri mai reduse, de timpi de călătorie mai buni şi de servicii mai performante”, a declarat directorul de relaţii publice al companiei, Florentina Ivan.
Aceasta a subliniat, însă, că până la apariţia în România a trenurilor similare TGV-urilor franceze, transporturile feroviare nu vor afecta companiile aeriene, pentru că este vorba de două tipuri diferite de public ţintă.
Mai mult, reprezentanta Blue Air a declarat că peste câşiva ani, odată cu dezvoltarea operatorilor aerieni şi introducerea curselor care să facă legătura între marile oraşe din ţară, transportatorii clasici vor pierde teren în faţa celor aerieni, chiar dacă în prezent numai 3% din populaţia României a zburat cu avionul.
DETALII:
Citeşte şi O nouă companie feroviară ar putea lua fiinţă în România.
Citeşte şi CFR Marfă, la privatizare, CFR Călători şi CFR Infrastructură, în restructurare.