Parcările subterane comandate de Primăria Capitalei costă de circa patru ori mai mult decât cele dezvoltate de investitorii imobiliari în cadrul unor ansambluri rezidenţiale sau a unor clădiri de birouri.
Primăria Municipiului Bucureşti a pus la bătaie un proiect evaluat la 150 mil. euro în urma căruia ar trebui construite cinci parcări subterane cu un număr total de 3.400 de locuri.
Dacă pentru majoritatea bucureştenilor preţul mediu de 10.000 de euro atribuit unui loc de parcare dintr-un ansamblu rezidenţial părea exagerat, trebuie spus că parcările subterane ale primăriei au un cost de construcţie care îl bate şi pe cel al unui imobil de birouri cu zece etaje şi trei nivele subterane.
Costul de construcţie al unui loc de parcare comandat de primărie variază între 35.000 şi 74.000 euro. Costul pe metru pătrat de parcare subterană este cuprins astfel între 1.800 euro şi 3.300 de euro, în contextul în care un dezvoltator privat construieşte parcările subterane la circa 400 de euro/mp – bineînţeles acestea sunt cuprinse în ansamblul unei construcţii supraterane.
„Din costul de dezvoltare al unei clădiri de birouri, unde există două niveluri de parcare în subteran, parcare reprezintă aproximativ 20 – 25%“, a declarat Laura Bencze, research manager în cadrul CB Richard Ellis Romania.
În luna iunie a acestui an au fost începute lucrările la prima parcare subterană din planul administraţiei Oprescu, în Piaţa Universităţii. Proiectul prevede 382 de locuri a căror cost de dezvoltare a fost estimat la 15 mil. euro. (Vezi galeria foto pentru schiţele viitoarei parcări)
Consideraţi acceptabil costul parcărilor subterane aflate în planul primăriei?
Citeşte şi