Când a fost vorba să se opereze la coloană, actualul preşedinte, Traian Băsescu, a optat pentru Austria. Iar marea majoritate a românilor sunt îngroziţi când se gândesc că trebuie să aibă de-a face cu sistemul de sănătate: cozi şi aglomeraţie în spitale, şpăgi, condiţii insalubre şi, mai nou, un deficit din ce în ce mai pregnant de doctori competenţi, în condiţiile în care câteva mii de medici şi asistente au emigrat în alte state europene. Geoană: „Ate
Când a fost vorba să se opereze la coloană, actualul preşedinte, Traian Băsescu, a optat pentru Austria. Iar marea majoritate a românilor sunt îngroziţi când se gândesc că trebuie să aibă de-a face cu sistemul de sănătate: cozi şi aglomeraţie în spitale, şpăgi, condiţii insalubre şi, mai nou, un deficit din ce în ce mai pregnant de doctori competenţi, în condiţiile în care câteva mii de medici şi asistente au emigrat în alte state europene.
Geoană: „Atenţie pentru sistemul de sănătate din zonele sărace”
„Prioritatea absolută pentru mine o reprezintă procentul mai mare din PIB pentru sănătate. Accentul trebuie mutat către sistemul de sănătate în zona rurală şi în zonele urbane mai sărace. Avem nevoie de unităţi SMURD în localităţile cu peste 2.000 de locuitori”, a declarat Mircea Geoană cu referire la planurile sale de sistemul de sănătate.
Geoană a mai promis organizarea unui sistem de spitale regionale de ultimă generaţie, în care să avem sănătate la nivel european. „Ne gândim şi la înfiinţarea unei companii farmaceutice naţionale ca să putem produce în România medicamente generice, ca să nu mai cumpărăm medicamente din străinătate. Trebuie, de asemenea, să reducem riscul de mortalitate infantilă şi să creştem speranţa de viaţă. E nevoie, de asemenea, un pachet foarte atractiv pentru tinerii cu medicina să meargă să lucreze la ţară”, mai spune Geoană.
Băsescu: „Soluţia e debirocratizarea sistemului de sănătate”
„În 2000, bugetul de stat pentru sănătate era de 1 miliard de euro. În 2009, avem 5 miliarde de euro. Banii se pierd undeva, calitatea nu se vede în actul medical. Soluţia e debirocratizarea sistemului de sănătate. Banii trebuie să ajungă la cei care au nevoie de ei. E prioritară întocmirea standardelor de tratament pentru fiecare boală în parte”, este de părare Traian Băsescu.