Majoritatea dintre noi ne dorim să avem o vacanţă cât mai frumoasă şi să păstrăm cât mai multe amintiri. De cele mai multe ori, ne decidem cu greu care să fie destinaţia, tocmai pentru că există o mulţime de locuri care merită văzute sau în care ne-am putea relaxa. Unul dintre factorii în funcţie de care facem alegerile este costul.

Criza economică face şi mai grea alegerea unei destinaţii, dat fiind faptul că tot mai mulţi dintre români îşi doresc, aşa cum e şi firesc, să se bucure de cel mai mare confort pentru un cost cât mai mic.

Potrivit unui studiu publicat recent, românii se îndreaptă din ce în ce mai mult către destinaţiile naţionale. Motivele sunt diverse: transportul este mai ieftin, distanţa mai mică, moneda de schimb rămâne cea locală, adică leul românesc, drumul este mai scurt şi mai puţin obositor.

Pe de altă parte, confortul şi calitatea serviciilor din România lasă de cele mai multe ori de dorit, iar preţul, uneori mare, nu satisface dorinţele turistului român. Din acest motiv, unii preferă să mai strângă un ban şi să îşi petreacă vacanţa în străinătate. Fie că vorbim de destinaţii precum Grecia, Bulgaria sau Turcia, există foarte mulţi turişti care aduc argumente cum că o vacanţă petrecută în una dintre aceste destinaţii costă la fel de mult sau poate chiar mai puţin decât una petrecută în România, însă calitatea serviciilor nici nu se compară cu cele din România.

De exemplu, conform unor studii publicate la începutul sezonului estival, litoralul bulgăresc este în continuare una dintre destinaţiile preferate ale românilor, mulţi dintre ei preferând să-şi pună şezlongul în Albena sau Nisipurile de Aur.

Una peste alta, statul român încearcă să promoveze turismul intern, în ideea că asftel, românii încurajează şi susţin economia.

DEZBATERE
Cum comentezi: e mai bine să pleci în vacanţă în strănătate sau să rămâi în ţară?