Legea de funcționare a Comitetului Național pentru Stabilitate Macroprudenţială (CNSM) încă nu a fost aprobată dar proiectul de lege a trecut de guvern. Discuțiile din ultimele zile au la bază diferența dintre comunicatul guvernului și proiectul de lege pe baza căruia s-a redactat acest comunicat. În comunicat, nu este menționat faptul că nu se întâmplă nimic în cazul în care destinatarii recomandărilor acestui comitet , BNR, ASF și guvern nu implementează aceste recomandări, deși au obligația, conform limbajului din proiectul
Este foarte probabil ca, în legea care o să fie votată de parlament, să nu se mai regăsească “obligatia”. Doar și pentru acest lucru și dezbatarea despre rolul unui astfel de organism în societatea noastră este benefică.
Din păcate, ca de foarte multe ori, dezbaterea este exclusă pe baza unor argumente subiective. Este o instituție europeană și nu facem decât un “update” pentru sistemul financiar autohton. Cei ce se opun sunt niște extremiști adepți ai statului minimal care nu înțeleg beneficiile intervențiilor reglementatorului direct în economie.
Există contrargumente solide susținute de realitatea observată în jurul nostru pentru ambele.
În primul caz, din nou, România adoptă selectiv instituții și directive europene. Este încă proaspăt în memorie, sper, modul în care legea de funcționare a ASF și conducerea ASF au suferit modificări pentru a fi cât mai aproape de ce observam în alte țări.
Din păcate, nici până astăzi legea de functionare a BNR nu are printre condițiile impuse celor care fac parte din board cel puțin experiență în piață bancară (pe care o reglementează) sau măcar experiență teoretică, dacă nu practică, în domeniul politicii monetare. La BNR board-ul se califică la locul de muncă. Într-o lume normală, întâi am corecta problemele din interior și ne-am asigura că la ASF și BNR nu se mai fac numiri politice, iar, după aceea, apariția unui supra-comitet ar ridica mai puține semne de întrebare.
Pentru mine este, și ar trebui să fie și pentru dumneavoastră, mult mai importantă a doua argumentație împotriva celor care se opun unei astfel de instituții. CNSM este o instituție care se mulează perfect pe activitatea instituțiilor de stat din ultimii ani-suprarelgementare a pietelor și cât mai multe intervenții. Obiectivul principal al acestei instituții este apărarea stabilității financiare. Implicit aici există presupunerea că, în absența acestei instituţii, în absența intervenției băncilor centrale, în absența reglementărilor, piețele ar rămâne instabile. O astfel de gândire neagă realitatea observată după criza din 1930. Statul a intervenit din ce în ce mai mult, a reglementat din ce mai mult și tot nu a putut să fie evitat un eveniment că cel din 2007-2008.
Din contră, există ample dovezi care arată că politicile fiscale și monetare prociclice au contribuit la instabilitatea din piețele financiare. Aici cred că și susținătorii intervențiilor statului sunt de acord. Totuși, ar spune ei, intervențiile băncilor centrale și ale statului după 2008 au salvat sistemul financiar de la dezastru. Dacă ne uităm la rezultate, nu am putea spune că este adevărat. Intervențiile statului au transferat datorii ale sectorului privat în sectorul public răspândind acest cost asupra fiecărui plătitor de taxe. Deși nu era foarte clar ce urmăreau aceste intervenții, după 6 ani, cele mai puternice economii ale lumii încă se zbat cu creșteri economice aproape între 0 și 1%. Până și intervențiile din China se pare că nu mai ajută și asistăm la o corecție pe care mulți o estimau, dar la care puțini mai sperau.
De fapt, aici este o mare problemă a intervențiilor. Nu se spune clar de la început ce se așteaptă, care sunt efectele. Relaxarea cantitativă din SUA a fost introdusă de Ben Bernanke ca un instrument care nu funcționează în teorie, dar funcționează în practică. Dar cum știm dacă a funcționat în practică? Da, rata șomajului a scăzut în SUA, dar nu mai rapid decât istoria ne arată că ar fi făcut-o în absența intervențiilor. În ceea ce privește inflația aceasta rămâne în continuare mult sub țintă, iar rata de creștere economică este reviziuită în jos la fiecare estimare nouă. Situația din Europa este și mai clară. Intervențiile după 2008 nu au eliminat problemele pentru țările PIIGS din 2010 și 2012 și nici amenințarea foarte reală cu Grexit în 2015. Ultima aproape că s-a materializat într-un moment în care BCE intervenea direct în piața financiară pentru a stimula economia zonei euro (nu este clar care este obiectivul intervențiilor BCE).
Acestea sunt doar câteva exemple recente. Intervențiile nu au eliminat nici riscurile apariţiei unei crize financiare și nici nu au atenuat efectele acestora. Datele arată că în majoritatea cazurilor intervențiile au accentuat atât perioadă de “boom” cât și perioadă de a”bust”.
Sunt sigur că mulți susținători ai intervențiilor statului în economie văd altfel lucrurile în ceea ce privește influența acestora pe termen scurt. Dar nu cred că există dubii în legătură cu efectul indirect și pe termen lung al intervențiilor și reglementărilor în economie. Intervențiile și apariția instituțiilor de tipul CNSM influențează comportamentul agenților în economie. Influențează comportamentul meu, al dumneavoastră, al investitorilor, al consumatorilor. Teoretic, intervențiile, reglementările, CNSM au rolul de a elimina volatitlitatea din piețe. În același timp tocmai intervențiile, reglementările și CNSM acționează ca o asigurare împotriva riscului pentru noi cei care acționăm în economie în fiecare zi. Efectul pervers este că noi ne vom asuma mai multe riscuri într-un sistem în care știm că orice s-ar întâmpla o să fim salvați de o intervenție a statului. Aceste intervenții acționează pentru noi ca o subvenție pentru a ne asumă mai mult risc.
Am văzut acest comportament în cazul creditelor în valută. Promisiunea implicită făcută de BNR, după ani și ani de intervenții în piață, că deviații majore ale raței de schimb nu o să fie tolerate a făcut ca atât sectorul privat, înainte de 2008, și sectorul public, după 2009 , să-și asume un risc valutar din ce în ce mai mare. Într-o economie unde cursul de schimb era liber și banca centrală nu ar fi intervenit niciodată atât sectorul privat cât și sectorul public Acestea sunt exemple din România. Sunt mai usor de inteles pentru ca toti le- am trait pe propria piele. La nivel global, lista este foarte mare. Poate cel mai important exemplu este promisiunea implicită facută de băncile centrale sistemului bancar că nu o sa dea faliment in cazul unei crize viitoare după criza din Mexic (1994). Si nu cred că trebuie să descifrez mesajul transmis către ţările din zona euro de modul in care a fost “administrata” criza din Grecia de institutiile statului.
Dar există o diferenţă foarte mare între reglementare și intervenții. În cazul intervențiilor cred că este foarte clară opinia mea. Sunt împotrivă. Intervențiile pot să fie folosite politic mai ales în țările slab dezvoltate că România. Exagerează ciclul economic. Și mult mai nociv influențează pe termen lung deciziile de investitii, economisire prin faptul că introduc falsa impresie că orice s-ar întâmpla statul ne va salva.
În ceea ce privește regelementarile acolo lucrurile nu sunt la fel de clare. Prin reglementări văd un set de reguli pe care să le respecte toată lumea. Atât statul cât și sectorul privat. Ca societate decidem care sunt aceste reguli. Concret, pentru piață, cred că esențiale sunt două reguli -atât intrarea, cât și ieșirea din piață să fie cât mai ușoară. În special, cred că trebuie să fie foarte clar că ieșirea din piață, falimentul, este parte din regulile jocului.
Este păcat că ne ascundem din nou în spatele unei prevederi din “afară” și pierdem oportunitatea să dezbatem ce sistem monetar ar fi cel mai bun pentru România. Sau despre ce instituții are nevoie România ca să se dezvolte. Dezbaterea nu ar trebui să fie despre stat minimal versus stat maximal. Ar trebui să ne întrebăm serios care sunt efectele în economie pe termen lung al intervențiilor discreționare ale instituțiilor statului. Cât explică acest mod de lucru faptul că suntem cea mai săracă țara din Europa alături de Bulgaria?
Dacă la BNR, guvern și pe unde se mai iau decizii (CSAT?) deja s-au predat armele măcar că exercițiu intelectual ar trebui să ne punem întrebări despre un sistem optim pentru România. Un dram de egoism atunci când este vorba de viitorul nostru nu strică. Mai ales când vedem că sistemul monetar actual, mă refer la cel global, nu livrează nimic din ce promite. Tot timpul este prins pe picior greșit. În acest sistem monetary, băncile centrale ba joacă rolul pompierului, ba al piromanului. Pentru oricine un astfel de sistem nu poate să functioneze la nesfârșit. La un moment dat, pompierul ne va îneca pe toți sau piromanul ne va arunca în aer.
