Dezbaterea publică a proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor este esențială

Dezbaterea publică a proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie a copiilor pentru înscrierea la grădiniţă sau şcoală este esenţială pentru ca acesta să fie înţeles şi acceptat, a declarat astăzi prof. univ. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

"În proiect sunt prevederi care stipulează responsabilităţi clare atât pentru autorităţile de sănătate publică, inclusiv Ministerul Sănătăţii, responsabilităţi pentru personalul medical şi bineînţeles că şi părinţii au partea lor de responsabilitate pentru sănătatea copilului. Acestea sunt lucrurile pe care eu le-am spus şi la aceste concluzii am ajuns împreună cu colegii mei din grupul de lucru care a elaborat proiectul. Sperăm să îl finalizăm şi să îl înaintăm autorităţilor de resort ca să intre în dezbatere publică mai repede. Cred că dezbaterea publică este esenţială pentru ca el să fie înţeles şi acceptat, nu sunt lucruri impuse, ci aspecte ce trebuie discutate şi înţelese de toată lumea", a spus Rafila. 

Potrivit acestuia, vaccinarea gripală este importantă pentru că previne o boală ce produce anual zeci sau sute de mii de îmbolnăviri, numeroase decese, suferinţe şi costuri economice. 

"Dincolo de aceste argumente şi de faptul că vaccinul este unul care este bine tolerat, nu ştiu dacă ar trebui să mai spun ceva, până la urmă trebuie să încurajăm inclusiv populaţia tânără, activă să se protejeze împotriva gripei, pentru că până la urmă ne dorim o viaţă confortabilă, lipsită de boală", a menţionat Alexandru Rafila. 

Preşedintele Asociaţiei Pro Imunizare, dr. Anca Drăgănescu, a informat, la rândul său, că instituţia pe care o reprezintă îşi propune o informare şi educare a tuturor categoriilor de public privind imunizarea prin vaccinare. 

"Vaccinarea ca metodă activă de imunizare împotriva unor boli reprezintă o problemă importantă de sănătate publică la nivel mondial şi, conform statisticilor OMS, anual sunt înregistrate aproximativ 2,1 milioane de decese prin boli ce pot fi prevenite prin vaccinare, mă refer la rujeolă, tetanos, difterie, etc", a adăugat Drăgănescu. 

Sursa: Agerpres