De această data, discuțiile au fost moderate de direcorul executive al Editurii Evenimentul și Capital, Virgil Munteanu, secondat de colega noastra specializată pe chestiuni medicale, Elena Oceanu. La dezbaterea au participat: Mihaela Ungureanu – CEO Farmaciile DONA; Anca Crupariu, reprezentant al Colegiului Farmaciștilor din România, și fost purtător de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Colegiul Farma; Marian Pană, Director Comunicare și Imagine al Colegiului Farmaciștilor din România; Cristina Pavel, vicepreședinte al Asociației Farmaciilor Independente Ethica și Radu Gănescu – președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.
Întreaga emisiune poate fi urmarită aici:
Printre subiectele discuta s-a numărat și criza medicamentelor, cum ar fi acea a Euthyrox, spre exemplu, manifestată cu precădere imediat după declanșarea pandemiei de COVI – 19 în România. Cauzele acestei lipse, au punctate invitații noștri, au fost multiple, cel mai des afirmat fiind legat de stocurile pe care populația a înțeles să și le pună deoparte, în contextual pandemic. Desigur, și anumite problem legate de import au mai fost evidențiate. Totuși, așa după cum ne-a garantat Mihaela Ungureanu, vremea lipsurilor a trecut, lucrurile au intrat pe un făgaș cât de cât normal și în urma unor măsuri manageriale bine gândite.
Avem și o veste bună: probabil după jumătatea anului viitor, vaccinurile antigripale vor pute fi făcute în farmacii, ceea ce va face mult mai accesibilă această acțiune în cadrul întregii populații.