Dezechilibrul hormonal poate afecta atât femeile cât și bărbații. Ce dietă trebuie să urmăm?

Sursă: Dreamstime

Medicul Ruxandra Pleșa, expert în boli metabolice și nutriție, a explicat recent că nivelurile crescute de estrogen pot determina anumite afecțiuni iar dezechilibrul hormonal poate fi o adevărată problemă atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Dezechilibrul hormonal poate afecta atât femeile cât și bărbații. Ce dietă trebuie să urmăm?

Medicul a explicat faptul că estrogenul este un hormon pe care îl au și femeile și bărbații, chiar dacă este predominant la femei. Totodată, aceasta a punctat că este hormon trebuie să fie într-un bun echilibru cu toți ceilalți hormoni deoarece schimbarea echilibrului poate duce la dezechilibrul hormonal.

„Estrogenul este un hormon pe care îl au și femeile și bărbații, însă predomină la femei. Estrogenul trebuie să fie într-un bun echilibru cu toți ceilalți hormoni. De câte ori acest echilibru se schimbă apar condițiile pentru dezechilibrul hormonal.

Sindromul premenstrual poate fi un adevărat chin. El poate să înceapă cu două săptămâni înainte de sosirea ciclului menstrual și se intensifică gradat, astfel încât în ultimele zile suntem balonate, obosite, nervoase, simțim că ne-am îngrășat, parcă ne dor toate, nu ne putem odihni bine și ne confruntăm cu creșteri bruște de temperatură corporală.

Stilul de viață poate să producă acest dezechilibru. Estrogenul este produs endogen, îl producem noi, sau poate să vină din afară. Plasticul este un generator de xenoestrogen. Cu cât este mai moale, cu atât mai mult xenoestrogen acolo”, a declarat Ruxandra Pleșa, potrivit antena3.ro

Cum putem elimina estrogenul în exces?

Mai apoi, aceasta a punctat că dieta foarte bogată în cereale rafinate „este o stație importantă pentru eliminarea estrogenului în exces”.

„Dieta foarte bogată în cereale rafinate și foarte scăzută în fibre afectează flora intestinală, ori acolo este o stație importantă pentru eliminarea estrogenului în exces. O altă stație foarte importantă este ficatul. Acolo se convertesc acești hormoni, iau naștere niște metaboliți mai puțin periculoși, apoi sunt trimiși în ficat să se elimine corespunzător.

Însă, dacă avem constipație, pentru că nu mâncăm destule fibre, și carențe de nutrienți astfel încât ficatul nu poate să își ducă la capăt aceste reacții de a converti estrogenul în forme mai puțin periculoase, avem două drumuri înfundate. Cum afectăm noi negativ sănătatea ficatului? Prin fumat, prin consum de băuturi, oboseală”, a conchis medicul.

Sursă foto: Dreamstime