Potrivit estimărilor, 37,7% dintre respondenţi afirmă că sunt interesaţi în mică măsură de viaţa internaţională, iar alţii 30,5% susţin că sunt interesaţi în mare măsură de viaţa internaţională. În acelaşi timp, doar 27,9% dintre repondenţi sunt convinşi că Uniunea Europeană se află într-o direcţie bună, în timp ce aproape jumătate dintre cei chestionat, 42,6%, afirmă că nu-şi dau seama dacă UE se află într-o direcţie bună sau greşită în ceea ce priveşte ieşirea din criza economică. Doar 3,4% dintre cei intervievaţi sunt foarte convinşi că UE se află în direcţia bună, iar 24,5% sunt destul de convinşi în acest sens. 18,7% sunt destul de convinşi că direcţia în care se află UE este greşită, iar 10,7% sunt foarte convinşi de acest lucru.

În ceea ce priveşte activitatea preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, 41,2% dintre respondenţi s-au declarat destul de mulţumiţi, 7,4% sunt foarte mulţumiţi, în timp ce 24,5% au spus că sunt foarte nemulţumiţi, iar 27,0% foarte nemulţumiţi. Totodată, 62% dintre cei care au participat la sondaj cred că Germania are o influenţă mai degrabă pozitivă asupra evenimentelor din lume. În topul percepţiei influenţei pozitive, Germania este urmată de Marea Britanie cu 58,7%, Uniunea Europeană – 56%, SUA – 54%, Franţa – 42,5%, China – 37,6%, Turcia – 22,9%, Rusia – 20,1%, Israel – 19,7% şi Iran – 7,5%.

Personalitatea internaţională cu notorietatea şi favorabilitatea cele mai mari este preşedintele SUA Barack Obama, 72,3% dintre români având o părere favorabilă despre el. Doar 6% dintre cei intervievaţi au o părere proastă despre actualul preşedinte american. 48,7% au o părere favorabilă despre cancelarul german Angela Merkel, în timp ce 23,2% au o părere nefavorabilă, iar alţii 21,1% nu au nici o opinie în acest sens. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, este apreciat de 39,9% dintre respondenţi, fiind urmat de premierul Marii Britanii, David Cameron, cu – 38,1%, de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu 28,7% şi de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, cu 28,4%.

Sondajul a fost realizat în perioada 15-18 octombrie pe un eşantion de 1.222 de persoane de peste 18 ani, prin metoda interviurilor telefonice prin selecţie asistată de calculator (CATI), la un interval de încredere de 95%, cu o marjă de eroare de +/- 2,8%.ca, în cazul în care pasagerul care a fost prins călătorind fără a plăti biletul, nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul administraţiei publice locale să sesizeze instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contravenientului, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Sursa: Agerpres