Îl cheamă Cabral Neculai Ibacka, e pe jumătate congolez și este o vedetă, deși el se consideră doar un român simplu care-și face treaba și, apoi, merge acasă, la nevastă și copii, scrie Evenimentul Zilei, în reportajul dedicat prezentatorului de la Pro TV.
Deși e absolvent al unei facultăți de educație fizică și sport, a lucrat o vreme în asigurări. Cum și când a intrat el în lumea showbiz-ului? Calculează: „De la 18 la 21 de ani am vândut asigurări de case și mașini. Pe la 23, am început și cu cele de viață. Da’ mai câștigam și din sport și din televiziune”. A început cu o emisiune, la Antena 1: „Roata de rezervă”. L-a văzut Cristi Burci și l-a chemat la o discuție. „Habar n-aveam despre ce e vorba. M-am prezentat, frumos, cu o ofertă de asigurări pentru mașini, oameni, clădiri, studiouri, tot… Dacă luam contractu’ ăla eram regele asigurărilor din România! Ce crezi? M-a dat afară!”.
Neculai Ibacka se strică de râs. De mai multe ori l-a chemat patronul de la Prima TV să-i propună un job la el în televiziune și el nu și nu. Vroia să vândă asigurări: „M-a dat afară de patru ori! El că să-mi dea o emisiune, că vedea potențial în mine, și io că nu, să vând polițe. El mă dădea afară și io îi lăsam ofertele pe birou”. Cabral povestește că el câștiga bani din trei părți, din predarea de Thai Box, asigurări și onorariul de la Antena 1. „Am negociat bine, că nu mă interesa. Iar m-a dat afară. Până la urmă s-a plictisit să mă tot dea afară și acceptat pretențiile mele”. Așa a început cariera lui Cabral în lumea showbiz-ului. „Am făcut 20 de ani în branșă. Oboseală, nu? Da’ ai avantajul că ești vechi. Poți să alegi. Dacă-ți place, faci, dac nu, stai o tură!”.