Dezvăluire ȘOC despre Dragnea: S-a aflat TOTUL! Fost șef al ANAF: „Este strigător la cer”

Dezvăluiri ale unui fost şef ANAF, despre ferma de porci a fiului lui Dragnea. S-a aflat totul despre cum se făcea transferul pe filiera interpuşilor de la Teldrum.

Gelu Ştefan Diaconu, fost şef al ANAF, avertizează că modul în care fiul lui Dragnea a preluat combinatul de porci de la Salcia ar putea face obiectul unui dosar penal, fiind „un caz şcoală de operaţiuni economice simulate” pe filiera interpuşilor de la Teldrum, scrie adevarul.ro.

„După vestea proastă a declarării ca fiind neconstituţionale aproape în totalitate a modificărilor aduse Codului de procedură penală, care i-ar fi scăpat de puşcărie pe Dragnea şi pe cozile lui de topor, o nouă grenadă îi explodează în faţă Infractorului Naţional: dosarul preluării combinatului de îngrăşare a porcilor ROMCIP S.A. de către fiul sau.

Am analizat cu atenţie o parte din documentele scoase la iveală de Realitatea TV (Cozmin Guşă a spus că evaziunea fiscală realizată de fiul lui Dragnea, Valentin Dragnea, ar fi de 150 milioane de euro – n. red.) şi vă asigur că ne aflăm în situaţia unui caz şcoală de operaţiuni economice simulate menite a transfera active de zeci de milioane de lei în averea familiei Dragnea.

Transfer realizat pe filiera interpuşilor săi de la Teldrum şi alte firme satelit (Gransiloz, Zooveg, Nutrelo, Ludykon, etc.).

Am văzut destule dosare cu hoţii în cariera mea, dar un astfel de caz, construit pe protecţia clanului Dragnea, este strigător la cer. Mai mult, unii dintre interpuşi care au cauţionat astfel de operaţiuni au fost promovaţi în cele mai înalte funcţii ale statului român, după ce Dragnea a ajuns la butoanele României”, scrie Diaconu pe pagina sa de Facebook.