Noi informații despre Elena Udrea. În cursul zilei de luni a avut loc mult așteptatul proces al fostului ministru al Turismului la Înalta Curte de Casație.

Amintim faptul că aceasta a intentat un recurs împotriva sentinței primite în dosarul “Gala Bute”, iar prin această cale extraordinară de atac, Elena Udrea cere eliberarea în dosarul în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare.

Completul de 5 judecători au amânat însă pronunțarea în cazul recursului în casație introdus de fostul ministru. Astfel, decizia finală urmează să fie luată de abia în cursul zilei de miercuri.

Detalii din interiorul ÎCCJ. Ce s-a întâmplat la procesul Elenei Udrea?

Apariția de luni a fost și prima apariție publică a Elenei Udrea în România, după repatrierea ei din Bulgaria, care a avut loc săptămâna trecută, iar presa din România nu a putut să rateze acest moment.

Jurnaliștii au așteptat-o pe Elena Udrea la sediul Înaltei Curți, sperând cel mai probabil că o vor putea vedea cu cătușele la mâini și păzită de oamenii legii, însă regulile sunt destul de stricte, iar o mare parte dintre imaginile așteptate nu au putut fi văzute.

Procesele pe care presa le-a ignorat

În cursul zilei de luni, cauza din dosarul 309/1/2019 a fost programată să înceapă la ora 13:00, la sala 103 de la etajul 2 în ciuda faptului că alte dosare importante erau programate atunci.

Printre ele se numărau și dosarele privind retrocedările ilegale de la ANRP sau dosarul rectorului de la Politehnică, Mihnea Costoiu, pe care presa le-a ignorat total și și-a centrat atenția spre fostul ministru al Turismului.

Trebuie menționat faptul că, tot în cursul zilei de luni s-a terminat ședința ANRP, iar în dosar, printre alții, inculpat este și Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea. Astfel, ar fi fost posibilă o revedere a celor doi soți în sala de judecată, ambii în calitate de inculpați.

Iubitul Elenei Udrea, probleme chiar în sala de judecată! Au intervenit gardienii urgent

La proces a participat și partenerul de viață al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov. În timpul pauzei acesta s-a mutat pe o bancă mai în față și a încercat să se apropie de fostul ministru pentru a-i arăta niște imagini cu fiica lor, însă gardienii au intervenit imediat.

Unul dintre aceștia i-a cerut bărbatului să se întoarcă în banca din spatele sălii sau să nu mai încerce să-i arate pozele de pe telefon Elenei Udrea.

Ce s-a întâmplat mai departe puteți vedea pe EVZ.ro.