Detalii șocante despre Mădălina Manole! Amica ei, Silvia Dumitrescu, a făcut noi dezvăluiri despre starea ei de sănătate abia acum, după ce au trecut 13 ani de la moartea ei.
Mădălina Manole avea depresie, însă îi era teamă să meargă la medicul specialist din cauza presei
Astăzi, 14 iulie 2023, se împlinesc 13 ani de la moartea cântăreței Mădălinei Manole, care ar fi trebuit să aibă, acum, 56 de ani.
Silvia Dumitrescu, amica ei, a făcut o serie de declarații neașteptate despre regretata artistă, povestind, totodată, cum s-au cunoscut. Potrivit spuselor sale, Mădălina Manole suferea de depresie în tăcere, fiindu-i teamă să meargă la un medic specialist din cauza presei. Stările ei de nervozitate, oboseală și fericire alternau și îi agravau starea de sănătate.
„Îmi amintesc cu mult drag de prima mea întâlnire cu Mădălina. Mi-a plăcut din prima de ea, era sociabilă, zâmbăreață și plină de viață. Mi-a mărturisit mult mai târziu că mă plăcea și mă admira mult de aceea era ușor reținută și intimidată de mine. Mădălina era un om tenace, muncitor și foarte talentat.
(…) Ne-am văzut la Sala Palatului, la concertul lui Mihai Constantinescu, și-i ocupasem un loc alături de mine și de Marina Florea, în cabină. Când a venit a trecut pe lângă mine ca o furtună și și-a ales o cabina unde era singură. Am venit la ea și am întrebat-o ce are. Mi-a spus că este într-o pasă proastă, că nu se simte bine și că vrea să stea singură. A cântat și a plecat repede.
A mai avut apoi perioade când nu dormea, era nervoasă, obosită și perioade fericite, care alternau. După cum au evoluat lucrurile cred că și-a dat seama că are niște probleme medicale, dar se temea să meargă la doctor de frica presei.
Am avut un șoc imens la vestea morții ei și la cum a gândit, în detaliu, să-și pună capăt zilelor. Suferea de această depresie în tăcere și nimănui nu i-a trecut prin cap că este atât de grav. Dumnezeu s-o odihnească, să o ierte pe ‘fata dragă’ Mădălina, iubită și prețuită de atâția români”, a povestit Silvia Dumitrescu.
Există posibilitatea ca Mădălina Manole să nu se fi sinucis
Marian, fratele ei, nu crede nici în ziua de astăzi că ea s-a sinucis deoarece un sinucigaș „nu își face planuri de viitor”.
„Nu cred și nu am să cred niciodată că, după ce am vorbit cu ea la telefon și am făcut planuri de vacanță, iar ea ne-a invitat, de ziua ei, noaptea a înnebunit și și-a luat viața! Nu are nicio logică. Nu cred că așa procedează un sinucigaș. Cum s-ar spune, ea ne-a amăgit, iar noaptea a comis suicidul, ca să ce…!?
Din punctul meu de vedere, nu s-a sinucis! În noaptea aceea, de 14 iulie 2010, s-au întâmplat multe lucruri în casă, doar Dumnezeu și cei din casă care erau prezenți știu! Pe 13 iulie, cu o zi înainte, Mădălina a vorbit cu noi, familia. (…) Ne invita la Otopeni, a doua zi, de ziua ei! Și ne spunea să fim prezenți neapărat, după-amiază, și pentru că trebuie să ne spună ceva important! Cu tata a vorbit pe 13 iulie, după-amiază… Lui Mihăiță, fiul meu, i-a promis că în august mergem la mare”, a spus el.