O sportivă care a ispășit la rândul ei o suspendare pentru dopaj a oferit informații de ultim moment despre Simona Halep! Aceasta s-a confruntat în trecut cu jucătoarea din România, într-un meci de-a dreptul spectaculos.
Este vorba despre Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 10 WTA). Sportiva a făcut recent declarații uimitoare despre Simona Halep (România, 40 WTA), care este suspendată pentru dopaj.
Sportiva a făcut declarații de ultim moment despre Simona Halep
Beatriz Haddad Maia a vorbit într-un interviu pentru WTA despre momentul în care a învins-o pe Simona Halep, pe care l-a numit cel mai memorabil meci al carierei sale.
„Meciul cu Simona Halep de la Birmingham, am câștigat cu 6-4 în decisiv. A fost un meci incredibil pentru ambele jucătoare. Îmi amintesc că în setul al treilea i-am spus antrenorului meu că nu aș vrea să se termine niciodată meciul ăsta! Eram atât de fericită trăind în prezent. A fost cu atât mai special că am câștigat, dar am trăit de asemenea o zi și o săptămână speciale”, a declarat Beatriz Haddad Maia.
Amintim că Beatriz Haddad Maia a învins-o pe Simona Halep cu 6-3, 2-6, 6-4 în semifinale la Birmingham. Mai apoi, aceasta a câștigat trofeul, profitând de abandonul chinezoaicei Shuai Zhang, la 5-4 în finală.
Totuși, Simona Halep și-a luat revanșa în fața braziliencei câteva luni mai târziu, la Toronto. Românca s-a impus cu 6-3, 2-6, 6-3 în ultimul act, ducând scorul întâlnirilor directe la 3-1.
La rândul ei, Beatriz Haddad Maia a fost depistată cu o substanță interzisă în trecut. Haddad Maia a primit suspendarea în anul 2019, după ce a picat un test anti-doping. Au fost identificate două substanțe interzise, de pe lista de agenți anabolici (derivați de testosteron): ARM S-22 și SARM LGD-4033.
După verdict, Haddad Maia a ispășit o suspendare de 10 luni.
Jucătoarea de tenis este implicată într-un nou scandal de dopaj
În altă ordine de idei, Simonei Halep i-au fost aduse noi acuzații de dopaj, care nu au legătură cu cazul în care este implicată de luni de zile. Totul a pornit de la pașaportul biologic, care este o metodă prin care agenţiile anti-doping monitorizează parametrii din sângele sportivilor pentru a identifica neregulile și se pare că, în cazul Simonei Halep, au fost sesizate valori mai mari decât normalul.
„Înțelegem că anunțul de astăzi adaugă complexitate unei situații deja cunoscute. De la începutul acestui proces – și într-adevăr oricare altul la ITIA – ne-am hotărât să ne angajăm cu doamna Halep într-o manieră empatică, eficientă și oportună. Desigur, apreciem că există un mare interes al mass-media în aceste cazuri.
Ar fi nepotrivit ca noi să comentăm detaliile până la încheierea procesului, dar vom continua să ne implicăm cu tribunalul independent Sport Resolutions și cu reprezentanții doamnei Halep cât mai repede posibil”, a explicat, vineri, Nicole Sapstead, senior director anti-doping în cadrul Agenţiei Internaţionale de Integritate a Tenisului, potrivit Daily Mail.