În prezent, Gheorghe Dincă îşi aşteaptă sentinţa pentru infracţiunile de trafic de persoane, viol şi omor. Astăzi, 12 august 2022, procesul crimelor din Caracal s-a judecat pe fond la Tribunalul Olt, unde ar fi trebuit să se pronunţe sentinţa criminalului de la Caracal, însă judecătoarea a absentat din motive medicale, astfel că, pronunţarea sentinţei a fost amânată pentru data de 9 septembrie 2022.
După cele întâmplate astăzi la Tribunalul Olt, bunicii Luizei Melencu (prima victimă a lui Gheorghe Dincă), sunt sfâșiați de durere. Bunicii ei au avut grijă de ea încă din copilărie, dar de trei ani de zile, de când „mândrețea lor de fată” a dispărut, aceștia trec prin clipe de coșmar. În prezent, bunicii Luizei susțin că procesul lui Dincă a fost „fabricat“, iar autorităţile nu şi-ar dori ca adevărul să iasă la iveală.
Bunicii Luizei Melencu cred că nepoata lor trăiește. Ei susțin că autoritățile ascund adevărul
Bunicii Luizei resping varianta procurorilor, potrivit căreia nepoata lor ar fi fost violată de Gheorghe Dincă și apoi omorâtă. Aparent, nu există nicio probă care să susţină acuzaţia de omor, susțin oamenii îndoliați și avocații lor. Ei spun că varianta uciderii este doar o „poveste” spusă inițial de Dincă şi apoi retrasă.
Bunicii Luizei cred că nepoata lor ar fi ajuns, prin intermediul lui Dincă şi al complicilor lui, pe mâna traficanţilor de carne vie. Acest „circuit“ ar fi, de fapt, protejat de autorităţile române.
„Acest caz are cu totul alte conotaţii. Vinovaţi sunt foarte mulţi. Dacă am lua firul de la început şi făcând legătura ce s-a-ntâmplat în realitate, foarte mulţi au avut interesul să ascundă. La Caracal s-a întâmplat cu totul altceva. La Caracal n-a fost o tragedie, a fost ceva premeditat de către instituţiile statului. Acest DIICOT… Toţi cei care s-au ocupat de acest dosar au fost promovaţi, au fost răsplătiţi cu funcţii şi demnităţi“, acuză bunicul fetei (Stelian Iordache).
Stelian Iordache speră că l-ar putea convinge pe Gheorghe Dincă să mărturisească ce s-a întâmplat cu adevărat cu nepoata sa.
„Fetele au fost traficate, şi în situaţia noastră sunt sute de familii. Citind şi uitându-ne în presă, în continuare apar noi dispariţii. Oare statul român a înfiinţat un nou minister, un Minister al Traficului de Persoane, şi noi nu ştim?! Să iasă în faţă şi să spună. DIICOT-ul, MAI-ul, sunt toţi la fel de vinovaţi, pentru că nu-şi fac datoria şi nu şi-au făcut-o. (…) Poa’ să-l ducă pe Dincă şi la Satu-Mare.
Am să merg personal şi am să încerc să vedem dacă vrea să stea de vorbă cu mine, să-mi spună cel puţin mie, personal, ce s-a întâmplat în realitate, dacă n-a avut curajul să spună de ce a făcut acest troc cu instituţiile statului“, a spus Stelian Iordache.
Bunicii Luizei cred că nepoata lor a ajuns pe mâna traficanților de carne vie
La rândul ei, soția lui a mărturisit că ultimii trei ani au fost un chin şi că orice pedeapsă pentru faptele comise de Dincă, oricât ar fi ea de mare, nu îi vor alina durerea sufletească. Precizăm că și bunica Luizei crede că fata a fost traficată pentru bani.
„Pe noi nu ne încălzeşte cu nimic că s-a amânat sau că se închidea procesul astăzi, pe noi ne interesează să spună despre Luiza. Să spună unde a dus fata. Nu ne interesează câţi ani îi dă. Poa’ să şi moară în faţa mea, pe mine mă interesează unde a dus pe Luiza.
Sunt trei ani de zile de când umblăm pe scările Tribunalului, ne-au dat amendă, şi-au bătut joc de noi, ne-au luat peste picior, tot să ne intimideze. Dar noi n-am făcut ca ei, am umblat pentru Luiza şi vom umbla. Noi ştim că trăieşte, noi o simţim pe Luiza că trăieşte, dar nenorociţii nu vor să spună. Şi Risipiţeanu la fel. Nu ne încălzeşte cu nimic că-i dă 30, că-i dă 50, că-i dă un an. Pe noi ne-ncălzeşte să spună de fata noastră unde este dusă“, a declarat bunica fetei.
„Cu ce a stricat Luiza, înger de copil? Cu ce e vinovată, de ne-au luat-o şi nu ne spune despre ea?! Şi alţi copii pe care-i ia nevinovaţi, pentru bani. Speranţă avem şi am, eu, care am crescut-o până la 18 ani, mie sufletul meu îmi spune că Luiza trăieşte şi nu poa’ să scape de unde-a dus-o.
Pentru ce mai trăiesc, când sufletul meu e copt, nu mai ştiu pe unde să mai merg?! Mă uit la poartă s-o văd venind acasă. Dumnezeu să aibă grijă de ea, să facă tot ce e mai bine să ne-o scape de unde este! Luiza, mamaie, Luiza, m-auzi?! Să ştii că noi te iubim mult, mamaie!
Mamaie, nu mă gândeam să te pierd, fata mea scumpă! Chinuita mamii, chinuita mea, frumoasa mea, prin ce chinuri mi-oi fi trecut! Vom încerca să aflăm unde este până om intra în mormânt! Nu doresc decât atât celor care-au făcut treaba asta: să li se întâmple şi lor ce ni s-a întâmplat nouă, să vadă durerea pe care-o avem!”, strigă cu disperare femeia îndurerată, relatează Adevărul.