S-a declanșat nucleara pe scena politică autohtonă odată cu revenirea în țară a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Aceasta ar avea un scop clar. Fosta blondă de la Cotroceni și-ar dori să intre în cursa prezidențială de la finalul acestui an.

Cel puțin asta susține jurnalistul Sorin Roșca Stănescu. Acesta a făcut dezvăluiri complete în direct la RTV. Stănescu susține că Udrea vrea să-l concureze pe președintele Klaus Iohannis. „Obiectivul, cred eu, nu poate fi altul decât candidatura la alegerile prezidențiale”, a afirmat jurnalistul.

Un asemenea scenariu este însă greu de crezut. Udrea nu mai reprezintă o forță nici măcar în PMP, partidul care a susținut-o în 2014, în precedenta cursă prezidențială. Mai mult, Udrea, deși beneficiază de deciziile CCR în prvința completurilor de 3 și de 5 judecători, mai are încă trei dosare în care este implicată

În vara anului trecut, viitorul soț al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, făcea o declarație cu totul surprinzătoare. „La cât de bine o cunosc pe Elena, ce-şi propune să facă, reuşeşte. Dacă va dori să reintre pe scena politică, are susţinerea mea. M-aş bucura să reuşească şi să ajungă la prezidenţiale şi să câştige cursa în campania pentru prezidenţiale”, a declarat Adrian Alexandrov.