Jurnalistul Claudiu Pândaru crede că șeful statului, în absența altor căi, „va merge cu acest blocaj cât îi va permite Constituția” și că această stare de incertitudine va continua și în luna decembrie. „PSD va fi nevoit să atace refuzul președintelui de a lua în calcul revocarea lui Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, dacă Stănescu nu demisionează, apoi, pentru a o instala pe Olguța Vasilescu acolo, ar putea ajunge din nou la CCR, dacă președintele refuză să o numească”, mai spune jurnalistul.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână, iar noua propunere de remaniere a PSD va fi analizată după Ziua Naţională.

„Am primit astăzi (joi – n.r.), la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. (…). Lucrurile merg foarte prost în privinţa guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru. I-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. (…) Aşa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua. De asta se ocupă PSD, să schimbe miniştri. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Este ceva ce nu s-a mai întâmplat, nu s-a mai auzit şi în acest fel nu se poate continua. Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. (…) În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi, o remaniere după remaniere, va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie. Până atunci, pot să vă spun că în această zonă nu se va întâmpla nimic”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a motivat de ce a ales să facă anunţul după 1 Decembrie.

„Şi sărbătorile naţionale trebuie respectate aşa cum se cuvine. Nu cred că românii au nevoie de acest circ de remanieri acum, înainte de Sărbătoarea Naţională. Haideţi să serbăm Centenarul aşa cum se cuvine, după care putem să revenim la circul de zi cu zi”, a spus Iohannis.

Potrivit şefului statului, Guvernul este complet şi „nu are decât să lucreze”.