Este vorba despre o clauză dintr-un contract de credit de nevoi personale în franci elveţieni, care îi permitea băncii să modifice unilateral dobânda.
„Pentru consumatori este o veste bună. Astăzi Curtea de Apel a admis apelul ANPC cu privire la un proces verbal de contravenţie întocmit de Autoritatea Naţională care se referă la o clauză abuzivă din cadrul unui contract de credit pentru nevoi personale. Practic, instanţa a hotărât că aceia care deţin contracte de credit pentru nevoi personale sunt îndreptăţiţi să solicite prin acţiuni separate restituirea sumelor calculate în plus ca urmare a constatării nulităţii clauzei specificate în sentinţă”, a afirmat Pîrvu. Cu alte cuvinte, instanţa a certificat faptul că acea clauză era abuzivă şi trebuia eliminată, creând astfel un precedent, iar consumatorii care au astfel de clauze în contractele bancare se pot îndrepta în nume propriu pentru recuperarea sumelor calculate în mod abuziv.
Preşedintele autorităţii a sfătuit toţi consumatorii cu contracte de credite în care există prevederi care permit băncilor să mărească dobânzile unilateral să facă plângere la ANPC, urmând ca inspectorii ANPC să decidă eliminarea acelor prevederi din contracte.
„Dacă faceţi o reclamaţie la ANPC şi ANPC constată că există o clauză abuzivă în acel contract, bineînţeles că noi îi vom sancţiona. Dacă banca va contesta în instanţă, instanţa va decide cine are dreptate”, a arătat Pîrvu.
Preşedintele ANPC nu a putut preciza cuantumul exact al amenzii primite de Bancpost la acel moment, afirmând că este o sancţiune mai veche. Totodată, oficialul ANPC a arătat că, din luna august, consumatorii găsesc postate pe site-ul autorităţii, în fiecare lună, toate comisioanele din sistemul bancar din România.
„Băncile ne transmit lunar toate aceste comisioane, şi urmărim, pe viitor, ca aceste informaţii să fie postate direct de către reprezentanţii băncilor”, a mai arătat Pîrvu. Bancpost a mai fost în vizorul ANPC şi în alte cazuri. La începutul lunii august, autoritatea a anunţat că a amendat Bancpost cu 150.000 lei şi a decis că banca trebuie să restituie clienţilor dobânzile şi penalităţile calculate şi reţinute timp de aproape zece ani, în perioada iulie 2008 – martie 2018, pentru întregul portofoliu de credite cesionat către EFG New Europe Funding II B.V.
„La data de 06.08.2018, ANPC a sancţionat contravenţional Bancpost S.A. cu amendă în valoare de 150.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind practicile comerciale incorecte conform Legii 363/2007, cât şi pentru afectarea intereselor economice ale consumatorilor, conform O.G. 21/1992(r2). Astfel a fost aplicată măsura complementară „Restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru întreg portofoliul de credite cesionat de către Bancpost S.A (fie direct, fie prin intermediul altor societăţi, respectiv EFG New Europe Funding II B.V., Eurobank Ergasias S.A. etc. fără a ne limita) reprezentând dobânzi, dobânzi penalizaloare, penalităţi calculate şi reţinute în perioada 11.07.2008-27.03.2018, când cesionar a fost EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.)”, precizează ANPC. Banca a contestat în instanţă această sancţiune. Agerpres