Informația a fost prezentată de poetul Radu Vancu, în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV.
"Am răsfoit-o (n.r. cartea Pas cu Pas) și am constatat, mi-a fost și confirmată această constatare a mea de către doamna Carmen Mușat, directoarea Observatorului Cultural, că nu sunt lucruri noi, e de fapt un montaj din interviuri mai vechi, nu e o carte scrisă dintr-un jet. E montată în redacția Observatorului Cultural de către doamna Carmen Mușat, alături de alți admiratori ai domnului Klaus Iohannis", a declarat Radu Vancu, potrivit site-ului TurnulSfatului.ro.
El spune că deși nu are o valoare literară foarte mare, cartea are un rol bine definit.
"Nu e miza ei să aibă o valoare literară. Miza ei e să aibă un vehicul pentru niște idei politice care au prins. Deci și-a făcut treaba. Primul pas, nu am nicio idee. M-ar mira să fie tot un montaj de interviuri, pentru că nu cred că a dat atâtea interviuri, încât să poată să scoată o altă carte", a mai spus Radu Vancu.