Situație alarmantă în București! Cel puțin o mie de șoferi circulă cu permise de conducere pe care le-au obținut cu acte medicale eliberate ilegal într-o clinică din Capitală.
Totul era posibil cu parafa unui doctor care nu mai lucra acolo de mulți ani și cel care a alertat autoritățile, când a descoperit că numele său încă mai apărea pe fișe.
Polițiștii au descins la clinica respectivă, au ridicat documente și au audiat asistentele, dar și pe administratorul clinicii. Dacă vor fi găsiți vinovați, cu toții riscă închisoarea. Cu toate acestea, împotriva șoferilor, nu pot fi luate măsuri, conform unor surse din anchetă, scrie Antena3.