Dezvăluire incredibilă despre peștele din Delta Dunării. Situația este absurdă

România este țara absurdului, iar acest lucru este demonstrat cel mai bine de situația în care se află în prezent pensiunile din Delta Dunării.

Turiştii din Deltă, serviţi cu peşte de la supermarket. Este situaţia aburdă la care s-a ajuns din cauza diminuării resursei piscicole. Pensiunile din inima Deltei sunt obligate să cumpere peşte de la supermarketurile din Tulcea, din alte judeţe, din străinătate sau… la negru.

Sunt doar câteva dintre bunătăţile pregătite pentru turişti, într-o pensiune din Delta Dunării. Doar că Gigi Chiscop, manager de hotel: „Când mă duc ditai unitatea și vreau să cumpăr 50-70-100 de kg, vă dați seama că cei care stau lângă mine și așteaptă să cumpere și ei o bucățică de pește mă privesc cu… mare dragoste”.

Claudiu Mihailov, manager de pensiune: „Ar trebui să avem o prioritate mai ales noi hotelierii de la pescarii care într-adevăr prind… De fapt, peștele pleacă mai departe de zona Deltei”.

Fluviul e la o aruncătură de băţ, dar turiştii nu pot mânca în inima Deltei proaspăt pescuit.

Gigi Chiscop, manager de hotel: „Turiștii se așteaptă. Ei cred că atunci când ajung în Tulcea, de la faleză și până la Mahmudia sunt bancuri cu pește. Sunt mirați, contrariați. Am venit până în inima Deltei, am venit până la voi și voi nu aveți pește proaspăt?”

Situaţia durează de ani de zile, iar pescarii spun că s-au obișnuit cu procedura.

Singura modalitate prin care proprietarii de pensiuni pot cumpăra peşte direct de la pescari e la negru. De aceea, autorităţile caută soluţii.

Mălin Mușatescu, guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării: „Cum putem să aducem la lumină? Reglementăm lucrul ăsta. Facem niște piețe locale în comunele respective, unde acolo și numai acolo pescarii pot vinde o cantitate bine stabilită de lege: 5 kg, 10 kg pe zi.”

În Delta Dunării sunt în jur de 135 de specii de peşti, însă capturarea unora e interzisă de lege
 

SURSA: Digi24.ro