Un martor sub acoperire a acceptat să-i acorde un interviu lui Mihai Gândea, la Antena 3. Acesta a făcut o serie de dezvăluiri de-a dreptul uluitoare, cele mai șocante fiind cele cu privire la mătușa Alexandrei, despre care susține că oferea servicii sexuale contra cost.
Martorul, căruia i-a fost distorsionată și vocea, a spus că l-a surprins foarte mult un reportaj (realizat de Pro Tv) în care apare mătușa Alexandrei. „Mătușa Alexandrei era destul de des în preajma lui Dincă. În condițiile contextului unor servicii sexuale contra cost”, a adăugat acesta.
„Am crescut-o de mică, a crescut sub ochii mei, am dus-o la grădiniţă, îi împleteam perişorul…”, a fost declarația oferită de mătușa Alexandrei, în reportajul Pro Tv, la care face referire martorul.
El a mai spus și că atunci când anumiți oameni voiau servicii sexuale și nu erau disponibile fetele tinere, se apela la mătușa Alexandrei sau la o ingineră.
Martorul susține că a fost în relații de afaceri cu Gheorghe Dincă, timp de un an de zile și că îl numea nea Gică. Acesta era practic proxenet.
Redăm mai jos declarațiile martorului de pe Antena 3:
„L-am întâlnit în jurul anului 2001 într-o conjunctură cu persoane din Caracal. A trebuit să colaborăm pentru o perioadă de un an de zile. Mă vedeam zilnic cu cercul lui de prieteni, iar Dincă venea ocazional. Contextul acesta m-a ajutat să-i cunosc forța de care dispune”.„Dincă avea o mașină italiană, iar soția sa era în acel moment în Italia” – martor
„Aproximativ de câteva ori pe săptămână apăreau în preajma lor fete, de cele mai multe ori minore, dar și femei care își vindeau serviciile sexuale. Îi vedeam adeseori (pe Dincă și pe clientul meu, apropiatul lui Gheorghe Dincă), cu diverse femei. Erau și alte persoane sau oameni de afaceri din diverse ranguri, polițiști, ce nu aveau acces atât de rapid să aibă legătură cu aceste fete tinere”, a subliniat martorul.
„Era vorba de un interes financiar din partea fetelor nevinovate. Clientul meu avea o posibilitate financiară destul de bună”, a mai punctat martorul.
Potrivit acestuia, Gheorghe Dincă și partenerul său ”rulau” mai multe fete pentru ei, pentru partenerii de afaceri, dar și pentru mai multe persoane importante cu care aveau legătură și de care depindeau.
„Au existat cel puțin 20 de fete pe care le-am văzut. 90% dintre ele erau fete de liceu, minore. Cele mai multe din zonele limitrofe Caracalului. Multe dintre ele erau luate la ocazie. Erau minore, cele mai multe dintre ele arătau ca niște copile”, a spus martorul.
„Dincă la vremea aceea era un om mediocru. Văzând reportajul cu ceea ce s-a întâmplat acolo eu am rămas șocat. Era destul de recalcitrant atunci. Se certa cu oamenii, cu prietenii cu care ieșea. A trebuit de câteva ori să particip la niște discuții, la o masă. Avea cumva o modalitate de a nu se lăsa călcat în picioare, de a se impune în fața celorlalți”, a reiterat martorul.
„Nu știu dacă fetele veneau de bunăvoie sau erau constrânse. Nu le-am cunoscut pe niciuna dintre ele. Angajaților mei li s-au oferit diverse fete. Și mie mi-au fost oferit fete, dar am refuzat mereu. Eram și căsătorit. Foloseau mereu sintagma ”Nu te costă nimic”, a mai spus martorul.
„Gheorghe Dincă avea o inteligență sub medie” – martor
„Vorbea destul de puțin. Cred că mai degrabă avea o inteligență sub medie. Eram paralel cu se întâmplă acolo. Era un mod de viață pentru ei. La unele dintre mesele pe care le-am servit erau bucuroși că avuseseră parte de două fete. Erau bucuroși pentru că obținuseră ceva mai mult. Priveau toate aspecte ca un trofeu”, a detaliat martorul.