Detaliile șoc vin din partea lui Marcel Ciolacu. Liderul interimar al PSD a afirmat că Ludovic Orban, în prima săptămână de când a fost învestit premier a făcut pe plac clientelei politice şi a dat fraţilor Micula o sumă astronomică.
Totodată, Ciolacu i-a transmis un mesaj şefului Executivului. Mai exact, acesta îi recomandă să aibă decenţa, acum la final de mandat, să aloce banii necesari dublării alocaţiilor pentru copii şi precizează că suma necesară e mai mică cu aproape 100 milioane euro, comparativ cu ce a plătit fraţilor Micula.
„Iar l-am văzut pe prim-ministrul Orban continuând să mintă cu neruşinare. Îmi pare rău pentru domnul Ludovic Orban, dar îmi aduc aminte cum în prima săptămână de când a fost învestit premier al României a făcut o plată unei clientele politice, a unor fraţi Micula parcă, printr-o sumă astronomică.
Vreau să îl anunţ oficial pe domnul prim-ministru că ar fi cazul, fiindcă mandantul dânsului se apropie de sfârşit, să aibă decenţa şi la sfârşitul mandatului să aloce banii necesari dublării alocaţiilor, mai ales după hotărârea CCR, care e mai mică cu aproape 100 milioane euro decât a plătit clientelei politice. Acesta e adevărul şi nu cel trâmbiţat sau minciunile arătate la televizor”, a afirmat Marcel Ciolacu vineri la Zalău.
Se dublează sau nu alocațiile?
Declarațiile lui Ciolacu survin după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că Guvernul pe care îl conduce va dubla alocaţiile pentru copii, însă etapizat.
Şeful Executivului a adăugat că mai există o cale de atac, după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea privind respingerea OUG care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor, însă aşteaptă să vad motivarea CCR pe această decizie. Orban a adăugat că impactul dublării alocaţiilor este de 7 miliarde pe an, ceea ce ar creşte deficitul cu 0,6%.
În luna decembrie, premierul de atunci, Ludovic Orban a declarat că Guvernul a decis să plătească suma pentru care există titlu executoriu în România în urma procesului intentat statului român de fraţii Micula şi care afecta activitatea Romatsa, suma fiind de circa 400 milioane euro.
„Bugetul Ministerului Finanţelor Publice se suplimentează cu suma de 912,5 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru efectuarea plăţii, în cursul zilei de astăzi, a titlului executoriu în România în hotărârea arbitrală din dosarul arbitral nr. ARB/05/20 , pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţională a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii. (Cauza Micula)”, pootrivit unui anunţ de atunci al Guvernului.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin