Dezvăluire șoc despre pacienții decedați de COVID din lipsa de loc la ATI. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a spus că cei șase pacienți care au murit de COVID și care nu au mai avut loc la ATI ar fi murit oricum.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a făcut o dezvăluire șoc: cei șase pacienți care au murit de COVID și care nu au mai avut loc la ATI, mureau oricum. „Erau pacienți tarați, care nu au mai putut face față comorbidităților și sumei comorbidităților”, a susținut Cristian Oancea conform Agerpres.
„Este vorba despre şase pacienţi cu multiple comorbidităţi, vârstnici, la care inclusiv terapia intensivă nu mai putea ajuta. Din nefericire, a intervenit decesul, dar COVID-ul a fost impulsul negativ în parcursul clinic al acestor pacienţi. Dar accentuez că pacienţii erau vârstnici, cu multiple comorbidităţi din sfera neurologică, oncologică şi practic prognosticul era la fel, chiar dacă li se aplica terapia intensivă”, a comentat managerul spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.
Comentariul lui vine pe fondul declarațiilor medicului infecționist din același spital, Virgil Musta, care a tras un semnal de alarmă asupra situației de la secția ATI.
„Suntem într-o situaţie dificilă, la Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe secţie avem cazuri foarte grave care, la un moment dat, există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să-i punem pe ventilaţie mecanică”, a spus Virgil Musta. „Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri (duminică, n.r.) până astăzi dimineaţa (luni, n.r.) să decedeze şase persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică atât în Secţia de Boli Infecţioase cât şi la Pneumoftiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a comentat Virgil Musta.
În replică, Cristian Oancea a spus că sub nicio formă nu s-a pus problema că ar fi fost neglijaţi.
„Un pacient ştiu că a avut 82 de ani, altul 70, erau cu neoplazii, unii cu paralizie, iar COVID-ul a fost acel impuls căruia nu mai aveai ce să-i faci”, a afirmat pneumologul Cristian Oancea, managerul spitalului. Potrivit acestuia, în acest moment sunt 16 pacienţi pe 14 locuri ATI în spital şi s-a mai creat un loc, miercuri dimineaţa, prin transferarea unui bolnav în secţia ATI de la Spitalul Municipal.
„Inclusiv eu am doi pacienţi internaţi în ATI şi vă spun ceva din practica mea personală. Am văzut pacientă neurologică cu accident vascular cerebral, zilele trecute. Dimineaţa, biologic se mai redusese din inflamaţie, înştiinţasem familia că ar putea fi mai bine a doua zi, dar seara a făcut stop cardiac brusc şi inevitabil”, a spus Cristian Oancea.
El a subliniat că Spitalul de Boli Infecţioase are separat cinci paturi de ATI pentru patologie non-COVID, din care două sunt rezervate pentru pediatrie, dacă vor fi cazuri.