În toamnă ar urma să vină adevăratul val de violențe, crede fostul prim ministru al României, Victor Ponta. Totul ar fi pus la cale d șeful PSD, Liviu Dragnea, împreună cu ministrul de interne, Carmen Dan.
„Sunt absolut convins, în baza experienţei de prim-ministru, că s-a premeditat, s-a dorit şi s-au dat ordine în sensul în care să apară aceste violenţe. Nimeni nu poate să controleze violenţele, dar am fost patru ani prim-ministru şi am avut multe proteste în faţa Palatului Victoria şi înainte de aceste protese, de fiecare dată, am convocat ministrul de Interne, şeful Poliţiei Române şi şeful Jandarmeriei. M-au informat cel fel de protest este, câţi oameni participă, cine sunt şi de fiecare dată le-am spus că au ordin politic să evite violenţele. Jandarmeria, dacă are ordin, poate să evite violenţe. Patru ani nu aţi văzut în Piaţa Victoriei niciun jandarm şi niciun protestatar bătut. Ei ştiu cum pot să evite violenţe: nu răspundeţi la provocări, vă daţi în spate, îi filmaţi pe cei care sunt violenţi etc. Dacă tu le dai ordin jandarmilor ca în loc să nu reacţioneze la provocări să reacţioneze, să evacueze piaţa în orice fel, atunci înseamnă că ai premeditat, ţi-ai dorit şi eşti responsabil de ce s-a întâmplat. Nu este responsabil jandarmul care execută un ordin, ci cel care îl dă. Cel care îl dă este numai ministrul de interne, la solicitarea şi cu aprobarea directă a prim-ministrului. Noi, pentru că avem un stat paralel, care este la Scroviştea, doamna Dăncilă era în vacanţă şi se uita pe tabletă, atunci este clar că doamna Carmen Dan a primit ordinul de la Dragnea. Eu ştiu foarte bine, pentru că a fost prefect de Teleorman. L-am întrebat atunci pe Dragnea: «Liviu, cine e doamna? Eu garantez. Te rog s-o pui prefect. Garantez 100%»”, a spus Victor Ponta, citat de adevarul.ro.