Motivul vizitelor lui Marian Vanghelie acasă la Traian Băsescu

Marian Vanghelie a dezvăluit detalii din culisele scenei politice românești și a explicat motivele vizitelor sale frecvente la reședința lui Traian Băsescu. Cu aproximativ opt luni înainte de încheierea celui de-al doilea mandat al fostului președinte, fostul primar al Sectorului 5 i-a solicitat sprijinul în legătură cu dosarul penal deschis pe numele său de către procurorii DNA.

Vanghelie a afirmat că avea o relație apropiată cu Băsescu, menționând că obișnuiau să savureze împreună whiskey. De asemenea, fostul primar l-a expus pe fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, susținând că acesta a încercat să se apropie de Florian Coldea, adjunctul SRI, în efortul de a evita o eventuală condamnare.

„Eram primar de sector, pe la 12 noaptea mă chema Traian Băsescu, era primar general, beam un whiskey, te cunoști cu omul. Cu opt luni înainte să se termine mandatul lui Traian Băsescu mă vedeam cu el, acasă la dânsul. Când am văzut că ăștia vor să mă aresteze și știam ce o să i se întâmple familiei lui, m-am dus de bună credință. Și am zis: domnule președinte, elegant, vreau să mă ajut cu dumneavoastră. Ăștia vor să mă aresteze.

Dumneavoastră sunteți singurul care poate face ceva. Nu mi-era frică de pușcărie, dacă îmi era frică tăceam din gură. Doar de Dumnezeu îmi e frică. Sunt pregătit pentru orice. Înțeleg și am învățat în justiție toate completele, și ale adversarilor mei care s-au judecat, și cazul Mazăre, Dragnea…

Să vă zic de Dragnea că a negociat în spate la PSD cu Coldea și a crezut că scapă? Când avea toată puterea și putea să dea o decizie? El a zis că negociază cu Coldea și s-a dus la pușcărie. Putea să dea o prescripție la toată lumea, în Parlament. A fost indusă în capul oamenilor corupția”, a povestit fostul primar în podcastul lui Bursucu.

Marian Vanghelie
Marian Vanghelie / SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Cum a fost să împartă celula cu Radu Mazăre

Marian Vanghelie a avut probleme cu legea, fiind acuzat de procurorii DNA de spălare de bani, abuz în serviciu și luare de mită. Destinul a făcut ca acesta să împartă aceeași celulă cu Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, care era acuzat că ar fi primit 9 milioane de euro pentru a facilita acordarea unor avize și autorizații oamenilor de afaceri din oraș.

Radu Mazăre a ajuns în închisoare după ce a fugit în Madagascar, însă, înainte de a-și ispăși pedeapsa, a petrecut câteva săptămâni în arest alături de fostul său coleg de partid, Marian Vanghelie. Rememorând acea perioadă, fostul primar al Sectorului 5 a declarat că experiența petrecută în apropierea lui Mazăre este una pe care nu o va uita prea curând.

Fostul primar al Sectorului 5 a povestit că unul dintre lucrurile care l-au enervat cel mai tare la Radu Mazăre în perioada petrecută împreună în arest a fost atitudinea acestuia relaxată și boemă.

În timp ce Vanghelie încerca să găsească o strategie pentru a scăpa de închisoare, Mazăre părea complet detașat, comportându-se ca și cum s-ar afla în propria casă. Cei doi ajungeau chiar să se certe pe ce programe să urmărească la televizor, Vanghelie dorindu-și să fie la curent cu evoluțiile din justiție și politică, în timp ce Mazăre prefera să fumeze trabucuri la geam ore în șir, ignorând complet situația.

„Acolo, în celulă, toată lumea devine bună. Și infractorii devin buni. Noi ne-am certat copilărește, pe televizor. Eu eram stresat să văd ce se întâmplă și el fuma trabuc, stătea la geam. Am zis: hai să vedem ce dracu facem, cum ieșim de aici? Stătea câte două ore. De exemplu, când a venit asociatul lui, cu televiziunea, Strutinschi, băi, n-am nimic cu omul.

Ne venise mâncarea, eu știam totul pe acolo. Mă respecta lumea, să știi. Datorită oamenilor din sistem a fost viața făcută de suportat. Oamenii ăia erau deosebiți. Era un respect. N-am avut o problemă cu nimeni, nici cu Mazăre. Duceam mâncare și la Strutinschi (n. red.: unul din cei implicați în dosarul lui Mazăre). Nu era și el amărât dacă nu avea de mâncare?”, a povestit fostul primar al Sectorului 5.