O nouă etapă în viața Simonei Halep
După o carieră impresionantă în tenis, Simona Halep se bucură acum de o viață lipsită de presiunea competițiilor și antrenamentelor intense.
Recent, în cadrul unui eveniment desfășurat la Opera Română, fostul lider WTA a vorbit despre modul în care s-a adaptat la noua etapă a vieții sale.
Aceasta a mărturisit că se simte foarte bine și că este emoționată să participe la astfel de evenimente, bucurându-se de fiecare moment. După ani de competiție intensă, consideră că perioada actuală îi permite să se relaxeze, fără grija antrenamentelor, turneelor sau călătoriilor continue.
Deși nu mai are un program strict, a menționat că își păstrează obiceiul de a merge la sală zilnic, însă își alege singură momentul potrivit.
„Sunt foarte bine, sunt foarte emoţionată că mă aflu aici în această seară şi mă bucur de tot ceea ce se întâmplă. Acum mă bucur că nu mai am presiunea antrenamentelor, a turneelor, a deplasărilor. Sunt bine şi încerc să mă odihnesc, pentru că au fost ani cam grei. Singurul lucru care s-a schimbat este că sunt fără program, dar mă duc la sală în fiecare zi, dar când vreau, nu am oră fixă”, a afirmat fostul lider WTA, în cadrul evenimentului de la Opera Română.

Planurile de viitor ale Simonei Halep
În ceea ce privește planurile sale de viitor, Halep a explicat că, deocamdată, nu s-a implicat într-un nou domeniu și că preferă să își acorde timp pentru a descoperi noi oportunități din afara sportului.
Ea a subliniat că, cel mai probabil, viitorul său nu va fi legat de tenis, dar că în prezent prioritatea sa este odihna și aprecierea realizărilor din carieră.
„Nu am spus că m-am implicat total în afaceri sau într-un alt domeniu. Momentan mă odihnesc şi vreau să mă bucur şi să descopăr şi alte lucruri în afară de sport. Viitorul meu nu cred că va fi legat de sport. Nu ştiu ce voi face, momentan vreau doar să mă odihnesc şi să mă bucur de tot ceea ce am făcut până acum”, spune aceasta.
Simona Halep are în continuare emoții când este premiată, deși s-a retras din tenis
La Gala Sportului Românesc, Simona Halep a fost onorată cu premiul pentru întreaga carieră, o distincție specială pe care a primit-o din mâinile lui Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie.
Momentul serii a fost însă oferit de Năstase, care a provocat râsete generale urcându-se pe un scaun pentru a o saluta pe Roxana Ciuhulescu, prezentatoarea evenimentului, cunoscută pentru înălțimea sa impresionantă de 1,92 metri.
„Vreau să vă mulţumesc, înseamnă foarte mult, arată aprecierea pentru întreaga mea carieră. Sunt mândră că fac parte din familia sportului românesc. Sunteţi şi aţi fost o inspiraţie.
Am sperat că va fi mai uşor după ce mă retrag, dar tot am emoţii când urc pe scenă şi sunt premiată. Domnul Năstase m-a făcut atentă să mulţumesc părinţilor mei, o fac de fiecare dată, dar acum am uitat, Mulţumesc tuturor”, a spus Simona, urmărită din sală de părinţii ei, Tania și Stere Halep.
Va juca un meci demonstrativ la Iași
Simona Halep a anunțat că va merge la Iași, menționând că acesta este singurul meci demonstrativ planificat pentru acest an. Ea a adăugat că nu știe exact ce va urma, dar va onora cu drag toate invitațiile pe care le primește. De asemenea, Halep a precizat că își petrece timpul acolo unde se simte bine, alternând între România și Dubai.
”Mă voi duce la Iași. E singurul meci demonstrativ plănuit anul acesta. Nu știu ce va fi. Cu drag o să onorez toate invitațiile pe care le primesc și vom vedea. Stau unde îmi face bine. Stau și aici, stau și la Dubai”, a declarat Halep la Gala Sportului Românesc.
Simona Halep a anunțat că va fi prezentă la UniCredit Iași Open, competiție ce se va desfășura între 14 și 20 iulie 2025, pentru a participa la un meci demonstrativ alături de Andrei Pavel.