Dezvăluirea informaţiilor în mediul online poate distruge căsnicii şi cariere

Mulţi utilizatori riscă atunci când transmit informaţii personale pe canalele de comunicare online, într-un mediu care este din ce în ce mai periculos, se arată într-un studiu realizat de Kaspersky Lab.

'Aceste informaţii pot include: o fotografie cu ei înşişi (45% dintre respondenţi – n. r.), datele personale de contact (42%), o fotografie a unei alte persoane (32%), informaţii personale 'delicate' (30%) sau date legate de muncă (20%). În plus, şi poate chiar mai grav, unul din şase respondenţi a împărtăşit un secret despre sine (16%), în timp ce 9% au comunicat informaţii private despre o altă persoană, iar 8% au transmis detalii financiare importante. Aceste date vin în ciuda faptului că foarte mulţi utilizatori sunt extrem de îngrijoraţi de impactul dăunător pe care l-ar avea aceste informaţii, dacă ar fi făcute publice – atât în ceea ce priveşte pierderile financiare, cât şi sub aspect emoţional', se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, o treime dintre respondenţi sunt îngrijoraţi de faptul că relaţiile lor ar putea avea de suferit sau că cineva ar putea fi ofensat sau stânjenit, iar unuia din şase respondenţi (15%) îi este teamă că i-ar putea fi afectată cariera.

'Acest nivel de îngrijorare este, adesea, justificat. 28% dintre respondenţi au recunoscut că au distribuit accidental date confidenţiale, iar unul din zece a avut de suferit ca rezultat al acestei acţiuni. În cazul celor care au fost afectaţi, consecinţele au inclus pierderea unor prieteni (20%), agresiuni (17%), pierderi financiare (15%), încheierea unei relaţii (13%) şi concedierea (13%)', conform sursei citate.

David Emm, principal security researcher, Kaspersky Lab, este de părere că mulţi utilizatori au încă probleme în a trece de la simpla conştientizare a riscurilor la prudenţă atunci când vine vorba de activitatea online.

'Având atât de multe dispozitive şi canale online la îndemână, nu a fost niciodată mai simplu să postezi un mesaj nepotrivit sau să transmiţi, accidental, informaţii unor persoane care nu ar fi trebuit să intre în posesia lor. Dacă nu ai suficientă experienţă în utilizarea mediului online şi nu ai implementat măsuri adecvate de securitate şi confidenţialitate, rişti să îţi distrugi cariera sau relaţiile personale. Odată ce o informaţie ajunge în mediul online, este acolo pentru totdeauna, aşa că, atunci când nu eşti sigur de ceva, mai bine o păstrezi pentru tine', a mai spus Emm.

SURSA: Agerpres