După această dezvăluire, Comisia Europeană a reafirmat vineri importanţa de a respecta această „obligaţie” de discreţie, relatează AFP. Informațiile publicte de ninistrul belgian au apărut pe Twitter.
„Orice informaţie despre preţurile vaccinurilor este confidenţială, fiind o obligaţie foarte importantă”, a transmis Stefan De Keersmaecker, un purtător de cuvânt al executivului european, într-o declaraţie de presă la Bruxelles.
Mesajul a fost șters rapid
„Este o cerinţă contractuală” în cadrul comenzilor deja date companiilor farmaceutice, a asigurat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar Eric Mamer, subliniind că acestea au obţinut respectarea acestei reguli în toată lumea.
Joi, secretarul belgian de stat al Bugetului Eva De Bleeker a publicat pe Twitter un tabel în care dă detalii despre sumele promise de Guvernul său fabricanţilor pentru fiecare dintre cele şase vaccinuri comandate, cu preţul pe unitate practicat în UE.
Ea a şters rapid mesajul, dar capturi de ecran au prezentat conţinutul care era încă vizibil vineri.
Astfel, publicul a aflat că preţul pe unitate variază de la 1,78 de euro pentru vaccinul grupului suedez-britanic AstraZeneca, la 18 dolari pentru cel al vaccinului american Moderna.
„Am vrut să fiu transparentă, poate prea transparentă”, a declarat De Bleeker, admiţând gafa în faţa deputaţilor belgieni.
Acest lucru nu pune în pericol livrările de vaccinuri în Belgia, a asigurat responsabilul liberal flamand.
Divulgarea preţurilor plătite în Europa expune Comisia la dificultăţi cu laboratoarele farmaceutice.
Confidenţialitatea „este în interesul societăţii, dar şi al negocierilor în curs cu alte companii, cu alţi dezvoltatori de vaccinuri”, a continuat Stefan De Keersmaecker.
Grupul Pfizer a amintit că preţurile au fost „acoperite de o clauză de confidenţialitate prevăzută în contractul cu Comisia”, potrivit unui purtător de cuvânt al Pfizer Benelux, citat de agenţia Belga.
Prețurile dezvăluite de către ministrul belgian
1. AstraZeneca: 1,78 euro
2. Johnson & Johnson: 8,50 dolari
3. Sanofi/ GlaxoSmithKline: 7,56 euro
4. Pfizer/ BioNTech: 12,00 euro
5. Curevac: 10,00 euro
6. Moderna: 18,00 dolari.