Au fost momente de incertitudine luni seara, la Antena 3. Vedeta postului de știri, Mihai Gâdea, a făcut un gest șocant. La începutul emisiunii a anunțat telespectatorii, în monologul său, că nu se simte bine deloc și că nu a pregătit emisiunea cum trebuie.
Dezvăluirea momentului!
După două ore de emisiune, Gâdea a plecat pur și simplu din studio și nu s-a mai întors. Ultima oră a Sintezei Zilei a fost moderată de către colega acestuia, Oana Zamfir. La 24 de ore distanță, marți seara, Mihai Gâdea a revenit la emisiune.
Chiar dacă telespectatorii se așteptau să primească o explicație, aceasta nu a venit. Mai mult, nici audiențele nu au crescut prea mult, cum se aștepta toată lumea. Conform cifrelor de audiență consultate de către capital.ro, Antena 3 a bătut principalul competitor, România TV, dar cifrele sunt mult mai mici față de luni seara. Antena 3 nu a reușit să atingă cifra 3 pe niciun interval între 21.00 și 00.00.
În primele 15 minute ale emisiunii, Antena 3 a fost în fața RTV, 2.3 față de 2.2. Pe următorul interval orar ambele televiziuni au crescut, dar s-au aflat la egalitate, 2.9-2.9.
Antena 3 a continuat să se mențină cu un rating de peste 2 și să fie în fața celor de la România TV până la ora 22.00. Ce-i drept, RTV a scăzut sub 2 așa că lupta a fost una simplu de câștigat pentru Antena 3. Și în a doua oră de emisiune, Mihai Gâdea a continuat să-și bată competitorul, dar diferența a fost la fel de mică. Nici Antena 3 nu a reușit să treacă de 2.5, maxim de audiență, în intervalul 22. 30-22.45.
Și în ultima oră de emisiune, Mihai Gâdea s-a menținut pe același trend. Peste 2 audiență, victorie fără probleme în dauna RTV, dar fără artificii.