Recent au fost făcute publice noi dezvăluiri din stenograma procesului soților Ceauşescu. Jurnalistul Ion Cristoiu a relatat despre aceste evenimente pe blogul său, precizând că Elena Ceaușescu avea la mână o brățară de aur atunci când a fost împușcată.
Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat pe blogul său cristoiublog.ro că Elena Ceauşescu avea la Procesul de la Târgovişte o brăţară de aur. Asta însemna că o purta în mod obişnuit. Ulterior un militar a încercat să i-o ia când o leagă la mâini. La intervenţia brutală a unei alte huidume, militarul i-a lăsat Elenei Ceauşescu brăţara. Aceasta a fost împușcată cu brăţara la mână.
Noi dezvăluiri din stenograma procesului Ceauşescu
Au fost făcute dezvăluiri din adevărata stenogramă a procesului Ceauşescu despre momentul în care un militar a vrut să-i ia Elenei Ceauşescu brăţara de aur de la încheietura mâinii. Iată care a fost conversația dintre aceștia:
„(Un militar îi pune lui Nicolae Ceauşescu căciula pe cap. Alţi militari îi leagă pe Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu).
Elena Ceauşescu: Mă, copii, mă!
Nicolae Ceauşescu: Vă e teamă, asta e!
Elena Ceauşescu: Nu-mi rupeţi mâinile, mă, copii, mă!
Nicolae Ceauşescu: Vă e teamă! Niciodată n-am…
Elena Ceauşescu: Mă, vă e teamă, mă!?
Un militar: Da’ ăia care trag în noi ce sunt?
Elena Ceauşescu: Ăia sunt ai Securităţii, voi n-aţi auzit? Nu mă legaţi!
Nicolae Ceauşescu: Ruşiiine!
Elena Ceauşescu: Ruşiine! V-am crescut ca o mamă!
Un militar: Luaţi-i brăţara de la mână.
Elena Ceauşescu: Staţi la un loc, mă!
Un militar: Las-o, mă, dracu’n pace!
Elena Ceauşescu: Ce-i asta? Îmi rupeţi mâna! Daţi-mi drumuʼ la mână! ”
Elena Ceauşescu a fost împuşcată cu brăţara la mână
Așadar, secvenţa dezvăluie că:
a. Elena Ceauşescu avea la Procesul de la Târgovişte o brăţară de aur. Asta însemna că o purta în mod obişnuit. Ajunsese la cazarmă de la serviciu, cum s-ar spune şi nu de la bal;
b. Un militar încearcă să i-o ia când o leagă la mâini. De ce? Primise ordin s-o facă? Era zelos? Sau cumva voia s-o şterpelească, s-o dea nevestei sau ibovnicei?;
c. La intervenţia brutală a unei alte huidume, militarul i-a lăsat Elenei Ceauşescu brăţara;
d. Elena Ceauşescu e împuşcată cu brăţara la mână, se arată în articolul de pe cristoiublog.ro.
„Cu ani în urmă, am vizitat Tezaurul Băncii Naţionale. La un moment dat, Mugur Isărescu, ghidul nostru prin Muzeu, ne-a arătat o brăţară de aur lovită de glonţ. Brăţara Elenei Ceauşescu purtată în clipa execuţiei! Cum a ajuns aici brăţara, pe care voia s-o şterpelească militarul, rămîne un mister.”, a relatat Ion Cristoiu pe blogul său.